duminică, 24 noiembrie 2013

[Guest post] Germania, mit și realitate (2)

Abia acum am vazut ca ultima postare a fost acum o luna si ceva (2 zile)... Nu-mi dau seama cum trece timpul atat de repede, cert este ca m-am lenevit de tot la scris in ultima vreme. Prefer contactul real cu oamenii, nu mai am rabdare sa scriu articole, mesaje, mailuri. Mi-e drag sa ies, sa cunosc lume noua, sa privesc viata fata in fata, iar scrisul nu-mi mai este suficient...

Pana revin cu picioarele pe pamant (daca!), va las in compania colegului meu de scris care a continuat articolul acesta ;)

Germania, mit și realitate (2)

Mitul # 5 În Germania este curățenie 
Aproape că nu știu dacă să confirm sau să infirm asta. Aș înclina să spun că e mizerie, dar e oarecum o mizerie ordonată, prezentă în general în locurile aglomerate (gări, piețe) și mai puțin în rest. Se face curățenie, de aceea pare că e curat. Pe cât te depărtezi de orașele mari, vei descoperi însă localități cochete, foarte curate, liniștite și cu mult bun-gust aranjate.
La fel de bine pot spune că e curățenie. E atât cât trebuie ca să ai impresia că ești într-o țară ce se vrea buricul Europei (și chiar este, dacă mă întrebați pe mine).

Mitul # 6 Germania e liniștită, relaxa(n)tă
Da, pot fi de acord cu asta. În trafic e, în general, disciplină. Oamenii se grăbesc, dar sunt conștienți că și ceilalți se grăbesc. Fără claxoane inutile, fără semne obscene, fără blitz-uri și fără scandal. Nu se calcă în picioare pentru tigăi ieftine, pentru plata impozitelor sau pentru a prinde tramvaiul. Organizarea, de fapt, cred că asta e cheia reușitei. 

Mitul # 7 Nemții sunt naționaliști 
Da, cred că da. Țin la valorile lor, mai ales la cele locale. Bavarezii în special, se mândresc cu landul lor, cu cultura lor locală, cu dialectul pe care îl vorbesc, cu școlile lor, cu personalitățile lor. În cele mai multe cazuri au și dreptate. Personal sunt de părere că bavareza sună ca o portugheză vorbită la beție de către un grup de indieni care au învățat limbi străine la școală cu inginerul agronom pe post de profesor. În rest mi-e drag de familiile clasice bavareze, căci da, familia e foarte importantă pentru ei. Și da, ești excentric dacă ai Maserati.

Mitul # 8 Alimentele sunt de proastă calitate
Parțial fals. Există tot ce vrei prin magazine, de la cârnați de plastic până la roșii udate doar cu rouă. Diferența o face prețul. În sudul Germaniei încă se face agricultură. Poți mânca sănătos, dar trebuie să îți dedici timp pentru asta, lăsând deoparte comoditatea și ieftineala unui Aldi amplasat la poalele blocului în care locuiești. Au fost, ce-i drept, unele probleme în alimentația generațiilor trecute, dar mie mi se pare că s-au îndreptat. Nu am mai întâlnit ouă cu gălbenușul roz, ca în anii '80, nici prune cu gust de PET, nici incidență mare la obezitate printre cei până în 40 de ani.

Mitul # 9 În Germania nu îți sunt recunoscute diplomele
Poate că e adevărat, poate că nu. Știu cazuri care au reușit să își echivaleze studiile, dar majoritatea nu. De fapt nici nu vreau să cercetez mai departe, diplomele nu te ajută oricum la nimic dacă nu ai și cunoștințele pe care le atestează. Banii nu discriminează pe nimeni, iar banii se fac cu competențe, nu cu hârtii. 


duminică, 20 octombrie 2013

[Guest post] Cateva cuvinte despre joburi și relații de muncă

Hei, dragii mei, s-a facut luna de la ultima postare, desi nu aveam in plan sa las sa treaca atata timp fara sa dau niciun semn de viata pe aici. De cand m-am intors din concediu mi-am tot propus sa scriu, dar trebuie sa recunosc ca odata cu venirea toamnei, m-a cam lovit astenia. Mi-e dor de zilele lungi si insorite, de caldura, de hainele subiriti si inflorate... Nu mai ies atat de des, iar vremea ma cam tintuieste in pat cu o carte in mana sau cu laptopul in brate.

Asa ca azi o sa va las in compania aceluiasi amic, care a fost mai harnic decat mine si a adunat impresiile lui despre joburi si relatiile de munca de aici, din Germania. Ca de obicei, va astept comentariile pro si contra, si va invit chiar sa va impartasiti propriile voastre experiente si impresii :)

Câteva cuvinte despre joburi și relații de muncă

Da, știu, e un subiect extrem de sensibil, care în general agită multe spirite. De data aceasta voi preciza din capul locului că va fi un articol despre propria experiență, iar concluziile sunt bazate pe observații și percepții subiective. Sper însă că informațiile vor fi folositoare sau măcar interesante pentru cei care vor avea curiozitatea de a citi aceste însemnări.

Mulți est-europeni "aterizează" în Germania plini de încredere că aici e țara tuturor posibilităților, mânați de legendele despre bani mulți și de puțină invidie pe vecinii, prietenii sau rudele care au reușit oarecum să se integreze aici, cel puțin la nivel de muncă. 

Deschidere există, dar luați-vă în calcul că trebuie să vă găsiți o "cazare", și să aveți un fond pentru niște cheltuieli curente (transport, mâncare, acte), pentru minim o lună (sau mai mult, până când găsiți primul job). Românii nu au din oficiu drept de muncă (cel puțin deocamdată) și este puțin dificil să îl obții. Nu visați să vă angajeze cineva din prima, să nu aveți impresia că geamantanul vostru plin cu diplome o să vă ajute la ceva. Pe un angajator normal la cap îl convingi doar cu ceea ce știi/poți să faci, nu cu vorbe și hârtii. Majoritatea românilor pe care îi cunosc de aici se folosesc însă de o portiță legală pentru a putea munci: înființarea unei societăți comerciale în nume propriu, pe baza căreia îți poți oferi serviciile neîngrădit (Gewerbe). Un soi de Intreprindere Individuală, într-un anumit domeniu, unde nu se cere calificare. Asta se înființează pe loc la autoritățile competente (Kreisverwaltungsreferat) și costă vreo 50 de euro, nu necesită capital social, dar vine la pachet cu câteva inconveniente: vei face facturi pentru munca prestată, vei avea nevoie de un cont bancar și de un contabil, plus câteva alte cheltuieli lunare obligatorii mai mult sau mai puțin utile. De asemenea, îți vei plăti singur impozitele și taxele, asigurările și contribuțiile la pensie, șomaj și alte cele, dacă e cazul și ai nevoie de ele. 

Domeniile cele mai întalnite în care lucrează români sunt cele pe care nemții le evită (oarecum logic) - curățenie, îngrijire bătrâni și copii, bucătărie, demolări, construcții, instalații, amenajări interioare, curierat. Sigur, sunt multe altele, dar acestea sunt cele mai accesibile, poate și pentru faptul că necunoașterea limbii germane nu este un impediment major. Plus că nu se cer cv-uri, ci eventual doar o probă de lucru. 

Vreau să subliniez un aspect foarte important: căscați ochii la contractele pe care le încheiați cu intermediarii, adică cei care vă furnizează lucrările. Stabiliți de la început toate detaliile, clar și concis, termenele de plată, sumele și modalitatea de verificare. Dacă nu pricepeți mare lucru din contractul care vi se vâră sub nas, cereți timp de gândire și de studiu, cereți ajutor de la un vorbitor de germană în care aveți încredere, cereți să vă fie explicați termenii și condițiile sau chiar să vă fie tradus contractul. Chiar dacă aceste nazuri costă, veți plăti mult mai puțin decât în eventualitatea unui contract dezavantajos. Acționați întotdeauna cu prudență și nu vă lăsați duși de val și de mirajul banilor. 

Recomandările sunt foarte importante în orice relație pe care o inițiați în Germania. Faceți-vă treaba bine și la timp, respectați-vă cuvântul și partenerii de colaborare, fiți cât mai profesioniști chiar și când ridicați o cărămidă sau puneți mâna pe un mop. Generați și construiți mereu încredere, e cea mai ușoară cale spre reușită. Neamțul mulțumit nu va avea nimic împotrivă să vă recomande cunoștințelor sale, însă nu faceți greșeala de a le cere asta înainte de a fi siguri de aprecierea lor. Dați mereu înainte de a aștepta să primiți. 

Nu încerc aici să dau sfaturi sau să emit judecăți de valoare, eu am aplicat ceea ce am descris mai sus și o fac în continuare. Rezultatul? Duc o viață decentă, nu îmi lipsește aproape nimic (poate doar restul familiei care e în România), lucrez relaxat și văd lucrurile pozitiv. Pentru prima dată după mulți ani de zbatere în România, reușesc să simt că pot construi ceva pentru mine. Paradoxal, dintr-o muncă în care nu am calificare și nici prea multă experiență, o muncă pentru care nu m-am pregătit. 

sâmbătă, 21 septembrie 2013

[Guest post] Germania, mit și realitate (1)

Dragii mei, va salut din Romania, de la Tulcea! Sunt in vacanta pentru 2 saptamani (din care au ramas doar 4 zile -:( ) si ma bucur de tot ce am parte aici: familia, cativa prieteni dragi, deliciile culinare care imi lipsesc in Germania (prajituri cu crema, salata de vinete si de icre, ciorba de burta etc.), vremea minunata (acum sunt 13-14 grade in Germania, cu ploaie si frig - din cate am inteles de la prietenele mele), o limba pe care o inteleg, magazinele cu program normal, terase si locuri frumoase etc. 

Pana ma intorc la cealalta acasa, mi-am propus sa inaugurez o rubrica noua, in colaborare cu un amic caruia ii place sa scrie despre diverse si cred ca o face bine. Imi place sa-l citesc si sper ca si voua o sa va placa ;) 

Germania, mit și realitate (1)

Mi-au trebuit multe luni de zile ca să mă decid. Ani de zile am crezut că pot fi normal într-o țară normală, dar până la urmă era necesar să aflu: sunt eu un inadaptat sau România nu e normală? Am plecat de acolo cu gândul să încerc, acum sunt convins că întoarcerea ar fi o greșeală.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Germania nu e nici pe departe perfectă, doar lucrurile sunt mai simple aici, mai logice, mai eficiente. Germania îți dă doar circumstanțe, te tolerează și te lasă aproape liber. Nu are nevoie de problemele tale, dar nici nu îți ridică altele.
Am venit aici plin de prejudecăți, de basme despre câini cu covrigi în coadă și naționalism exacerbat. Mi-au fost demontate majoritatea.

Mitul # 1 Germania are drumuri bune
Fals. Germania are drumuri. Punct. Multe. Parte din ele bune, dar majoritatea vechi și proaste. Nu execrabile, dar proaste. Producătorii de pivoți, bucșe, amortizoare și arcuri au o piață de desfacere bună. Și service-urile auto sunt afaceri profitabile.

Mitul # 2 Toți nemții au mașini, în special BMW, Mercedes și Audi
Partial adevarat. Nemții au mașini, mulți dintre ei chiar cele enumerate. BMW și Audi sunt mărci bavareze, e oarecum normal să le prefere pe astea când vine vorba despre clasa premium. Pe de altă parte, sunt foarte mulți care văd autoturismul ca pe o unealtă, iar uneltele trebuie să își facă treaba, nu să fie lucitoare.
Nemții de rând circulă însă cu transportul în comun. Metrou, autobuz, tramvai, tren interurban. Două treimi dintre cetățeni nu folosesc sau nu dețin mașini. Metroul e comod, bine organizat și suportabil la buzunar.
Bicicleta este o modă deja, chiar întreținută de către autorități.

Mitul # 3 Nemții au salarii de 2-3000 euro
Fals. Extrem de fals. Majoritatea câștigă sub 2000. Unii chiar sub 1500. Chiriile sunt enorme. Pot trăi decent, dar nu se îmbogățesc.
Străinii câștigă în general mai bine. Și asta pentru că muncesc mai mult sau mai greu sau pentru că locuiesc în condiții mai proaste.

Mitul # 4 Românii sunt priviți cu scepticism
Parțial adevărat. Străinii în general sunt bine tolerați și nici românii nu fac excepție. Ca și oricărui om normal, nici nemților nu le plac trântorii. Nu le plac cerșetorii, nu le plac oamenii care generează probleme, de orice fel, chiar sociale.
Dacă muncești bine, te vor aprecia, vor prinde încredere. Se spune că pe nemți ori îi ai la beregată, ori la picioare.


Ce spuneti despre ideea acestor Guest post-uri? Ati dori sa cititi despre ceva anume? Astept reactiile, intrebarile si feedback-ul vostru!

duminică, 18 august 2013

July 2013 made in Germany

Luna trecuta a fost una dintre cele mai faine luni de cand m-am mutat in Germania. Frumoasa si nebuna, cu un ritm alert de la un capat la altul, care uneori m-a lasat absolut stoarsa de puteri, de parca as fi tras la galere nu m-as fi distrat :) Nu este usor sa muncesti 9-10 ore pe zi, sa iesi in fiecare seara si in fiecare week-end si sa furi cu chiu cu vai 4-5 ore de somn pe noapte. Cu toate astea, nu am simtit deloc lipsa patului si a lenevitului, pe care le-am lasat pentru la toamna-iarna, cand oricum vremea nu te imbie la altceva...

Iulie 2013 a fost o luna de vara absolut autentica. Vremea a fost incredibila, cu calduri uneori toropitoare si fara urma de ploaie de ajunsese Mika mea prafuita si ma gandeam ca pana la urma va trebui sa o spal pentru prima data de cand am luat-o. Dar nu m-am plans, pentru ca prea mult mi-a lipsit vara anul trecut, cand n-am reusit sa-mi port toate rochiile, fustele si bluzele flu-flu aduse din Romania, de care n-am putut sa ma despart la mutare. Apropo de tzoale, nu stiu de ce, dar nu-mi plac deloc hainele de aici :( Foarte rar am gasit piese care sa-mi ia ochii din prima. De cate ori ma duc in Ro, dau iama in magazinele preferate si imi umplu bagajul cu haine pe gustul si stilul meu. Si, din discutiile cu prietenele mele romance, inteleg ca au si ele aceeasi problema...

Sa revin insa la iulie, pentru ca uite, deja e mijlocul lui august! Pentru ca in iunie am prins gustul vizitelor in Munchen, in iulie nu am ratat nicio ocazie de a ajunge in acest superb oras ♥ Si, din fericire, au fost destule! In primul rand, a fost Tollwood-ul de vara, organizat in Olympiapark Sud, la care am mers in doua randuri. Prima data a fost cand l-am cunoscut pe Raphael, baietelul Sophiei (care in pozele din iunie este gravida):


Mai fusesem la Tollwood in decembrie, de revelion, dar festivalul de vara mi-a placut mai mult. Foarte multa lume, foarte multe mancaruri din toate colturile lumii, multe standuri cu produse handmade, haine, accesorii, obiecte de decoratiuni interioare, concerte etc. Mi-a placut mult atmosfera, chiar daca din cauza locatiei, era cam mult praf.


Asa mult ne-a placut, ca ne-am mai intors intr-o seara, dupa serviciu. Am vrut sa vedem cum arata noaptea, pentru ca Sophia ne povestise ca luminile colorate dau un farmc aparte locului. Si i-am dat dreptate.




Cele doua tipe din poze - cred ca mama si fiica - au fost un motiv in plus care a contribuit la starea de bine pe care am avut-o la acest festival. Ne aflam la o terasa, savurand o bauturica bio buna tare si povesteam de-ale noastre. Cu Hasibe vorbesc cand engleza, cand germana, iar accentul ma da de gol in ambele limbi :)) Asa ca doamna cu parul alb a intervenit la un moment dat in discutie, spunand ca este fascinata de mediul international de la acest festival, ca-i place acest mix de culturi si, daca nu ma deranjeaza, poate sa ma intrebe de unde sunt? Sigur ca mi-a facut placere sa stam de vorba toate patru, ocazie cu care am facut si pozele. Nu stim cum ne cheama, incotro ne indreptam si ce vise ascunse avem, insa in acea seara am povestit si am ras de parca ne stiam de cand lumea. Astfel de momente imi incarca sufletul de fericire si pace!

Dupa Tollwood a urmat alt festival, complet diferit, dar absolut superb: Landshuter Hochzeit. Dupa cum ii spune si numele, acest festival are loc in Landshut, o data la patru ani si reproduce o nunta din 1475, foarte importanta din punct de vedere politic, la care au participat peste 10.000 de invitati, de la cel mai bogat pana la cel mai sarac.



Am strans peste 700 de poze de la eveniment si mi-a fost tare greu sa aleg doar cateva. Totul, de la costume pana la fetele participantilor, mi s-a parut ca imita perfect acea perioada. Intreaga defilare a invitatilor a durat cateva ore bune, asa ca multi spectatori au venit dotati cu scaune, paturi, umbrele de soare, apa si mancare.





Haloooooooo


mireasa

Alta ocazie de a ajunge la Munchen a fost faptul ca m-am decis sa joc badminton, la clubul Polizei-lor, in Rosenheimer Strasse, in fiecare saptamana. Badminton-ul este unul dintre putinele sporturi pe care le practic cu placere, alaturi de inot si ciclism, asa ca abia asteptam sa ma apuc de sedinte. Initial am luat un pachet-test, care mi-a oferit posibilitatea sa merg de 2-4 ori si astfel sa pot decide daca ma inscriu sau nu.


Mi-a placut, a fost tare fain si am inteles ca ce joc eu este la nivel de amatori si ca numai jucand cu persoane mai bune decat tine, ajungi sa fii mai bun, sa evoluezi. Acesta este principalul avantaj de a fi inscris intr-un club. Am renuntat insa la idee din cauza faptului ca abonamentul se putea face doar pe 6 luni si nu ma vedeam batand atata drum, chiar si o data pe saptamana, mai ales iarna. Am inteles ca exista un club si in Freising, asa ca la toamna-iarna, o sa ma inscriu.

Ramanand in zona sportului si pentru ca tot am spus ca-mi place ciclismul (in acceptiunea mea asta inseamna plimbari de o ora - o ora jumate, in ritm lent, ca sa ma pot bucura de peisaj si sa nu obosesc prea tare :) ), intr-unul dintre week-endurile lunii iulie mi-am depasit cu mult orice record personal. Prietenii mei, mult mai trainuiti decat mine, au organizat un tur de-a lungul Isar-ului, cu destinatia Landshut. Pe strada normala, Landshut-ul se afla la 25 de kilometri de zona de plecare, asa ca nu mi s-a parut imposibil de realizat, mai ales ca planul era sa ne intoarcem cu SBahn-ul.


Zis si facut: am plecat de la mine in jurul orei 12. Soare, padure, multi tantari, mult nisip pe malul Isarului in urma inundatiilor din primavara, incep sa obosesc. Prima oprire: la Maria si Marius unde bem ceva, ne tragem sufletele si mergem la departe. Si pedalam, pedalam... vreme de cateva ore bune. Simteam ca ma sfarsesc!




Mai facem o oprire la un biergarten tare frumos si foarte populat, mancam si bem ceva si iar o luam din loc. Ma dureau toate, simteam ca nu mai pot sa dau din picioare, dar alta solutie nu aveam. Cumva tot trebuia sa ajungem in Landshut, ca sa luam SBahnul si sa ne intoarcem pe la casele noastre (eram plecati din 3 locatii diferite).


Nu pot sa va spun cat de fericita am fost cand am vazut gara!!! Nu-mi venea sa cred ca in sfarsit am ajuns la finalul calatoriei, chiar daca de la gara unde coboram eu mai aveam de pedalat vreo 3 kilometri. Am ajuns acasa pe inserat, dupa 41 de kilometri pedalati in 9 ore! Pentru unii or fi o nimica toata, dar pentru mine au fost cam multi... In noaptea aceea, n-am putut sa dorm de durerea pe care o simteam in tot corpul si vreme de vreo 2-3 saptamani dupa aceea, nu m-am mai urcat pe bicicleta :) Acum imi amintesc cu bucurie si mandrie, dar in acele momente, imi venea sa ma pun jos si sa nu ma mai ridic.

Ultimul week-end din iulie m-a gasit tot la Munchen, unde ne-am reunit din nou, vechea echipa de la serviciu: Hasibe, Sophia si Brigitta, impreuna cu baieteii lor de cateva luni. Am mers in Englischer Garten, cel mai frumos parc din Munchen, unde am fost prima data in august 2011.


Dupa o bere racoroasa savurata in tihna la umbra Chinese Tower-ului, ne-am plimbat in parc, apoi ne-am alaturat sutelor de oameni veniti la plaja:



Seara am incheiat-o in Freising la un scurt concert de pian organizat in centrul orasului, urmat de o cina sanatoasa si savuroasa la grec :))

Si daca tot mi s-a deschis apetitul pentru plaja, a doua zi am dat o fuga la strand, dupa care ne-am oprit la alt grec :)) Imi place mancarea bavareza, insa cea greceasca este absolut delicioasa, asezonata cu mult usturoi ;)



Si cam asta am avut de raportat pentru iulie :) Imi dau seama ca unele evenimente, precum Toolwood, Landshutter Hochzeit sau bike tour-ul merita postari separate. Dar cand sa mai am timp de scris daca nu prea stau pe acasa? :) Daca vreti sa vedeti mai multe poze si impresii zilnice, urmariti-ma pe Facebook. Like-ing is caring, stiti, da???

Brigitta mi-a spus o vorba tare inspirata: Enjoy while it lasts. Next sommer won't be the same... Sunt perfect de acord cu asta, pentru ca ultimii ani mi-au adus o multime de evenimente, experiente si oameni noi. Asa ca pana data viitoare, va imbratisez cu drag si va doresc sa va bucurati in continuare de vara asa cum este ea in acest an. Cine stie ce va aduce urmatorul?


miercuri, 14 august 2013

Oferta de munca in Munchen

Pentru ca foarte multa lume ajunge pe blog cautand informatii despre joburi in Germania si pentru ca deseori primesc mesaje sau emailuri referitoare la acest subiect mai mult decat arzator pentru orice nou-venit in Germania, am decis sa postez aceasta oferta de munca in Munchen.

Un amic de-al meu are un business pe care si-ar dori sa-l extinda, de aceea cauta noi colaboratori in domeniul vânzări/ relații cu clienții. Iata despre ce este vorba: 


Descrierea jobului:
prospectare clienți, abordare, ofertare, încheierea contractelor;
managementul portofoliului propriu, menținerea relației pe termen lung cu clienții și cu echipele executive;
atribuții administrative minime;
program flexibil și independent.

Cerințe: 
persoană agreabilă, prezentabilă, deschisă;
disponibilitate pentru program flexibil;
limba germană nivel mediu-avansat;
abilități de comunicare și relaționare, spirit îndrăzneț;
capacitate de lucru independent și în echipă;
permis de conducere;
autoturismul propriu se consideră un avantaj;
domiciliu stabil in Munchen sau imprejurimi.

Se oferă:
contract de colaborare stabil și confortabil financiar, pe termen lung;
logistică pentru deplasare și comunicare după perioada de probă.

In cazul in care va considerati potriviti si va tenteaza aceasta oferta, va rog sa-mi trimiteti CV-ul pe email (il gasiti la datele mele de contact). Daca aveti intrebari, lasati un comentariu la acest articol si va raspund cu drag.

Bafta multa!!!

marți, 9 iulie 2013

Raport de iunie 2013

Believe it or not, am fugit de la serviciu, hotarata sa scriu astazi despre ce am facut luna trecuta, pentru ca a fost plina de premiere si evenimente foarte foarte faine, pe care nu vreau si nu am cum sa le dau uitarii prea usor. In ultima vreme, serviciul si iesirile cu prietenii imi ocupa tot timpul, asa ca cu greu mai gasesc cateva minute sa scriu pe cele doua bloguri. Mi-s tare dragi si nu vreau sa le las balta, dar prefer sa scriu cand am ce, si mai ales mood, altfel nu iese ceva sa-mi placa. Ca sa nu mai lungesc vorba, trec la treaba :) Am atat de multe de povestit, ca nu stiu daca apuc sa termin azi ;) 

Luna iunie a debutat in forta chiar pe 1, cu primul concert Depeche Mode vazut in Germania. Am scris aici cum a fost, desi articolul nu a surprins toate senzatiile, emotiile si impresiile traite atunci. Adevarul este ca nu am vrut sa fiu nici prea entuziasta (oricum sunt o fire vulcanica), dar nici sa strecor chestii negative (atitudinea nemtilor impaiati mi-a lasat un pic de gust amar, iar ploaia mi-a stricat zenul in ziua aia). Pentru mine, concertul Depeche Mode ramane superb si inca vizionez pe youtube filmuletele, sperand ca ii voi revedea in toamna-iarna la Berlin...


In week-endul urmator, am mers in vizita la Brigitta, o fosta colega din echipa mea de 4 fete, care in martie a nascut un baietel - Felix. Ne-am strans vechea gasca - Brigitta, Sophia, Hasibe si cu mine - la noua casa a Brigittei, aflata intr-o locatie absolut superba, undeva in zona de nord a Munchenului. Am petrecut cateva ore minunate, ca-n vremurile bune, cand eram toate colege si ne strangeam la o barfa mica in birou sau ne plimbam pe campul din apropierea firmei, dupa pranz. 


Imi aduc aminte cu drag si dor de vremurile de la inceputul activitatii mele in aceasta companie, cand nu eram atat de stresata, cand nu aveam atat de mult de lucru, atat de multe probleme de rezolvat si mai ales cand eram noi patru, o adevarata echipa. Acum ne-am imputinat si ne-am amestecat, dar ne place sa ne reintalnim din cand in cand in vechea formula si sa depanam amintiri si noutati. Atunci am stabilit sa incercam sa ne vedem o data pe luna si sper sa reusim sa ne tinem de "agenda" :)

Intre timp a nascut si Sophia, si o vom vizita chiar in acest week-end, abia astept!!! Dupa cum vedeti, se pot lega relatii de prietenie si la serviciu, in Germania. Suntem natii diferite: o unguroaica, o nemtoaica, o turcoaica si o romanca. Vorbim in germ-gleza si totusi ne intelegem tare bine. In afara de asta, avem si personalitati foarte diferite, dar exista un liant care ne tine legate si datorita caruia pastram legatura si dupa ce fetele au plecat in concediu de maternitate. De la Sophia si Brigitta am invatat sa fac ce fac acum si mi-au aratat tot ce stiau ele, fara nicio ezitare. Toate mi-s foarte foarte dragi si ma bucur sa le revad si abia astept sa se intoarca la serviciu, desi nu stiu daca vom mai fi in aceeasi echipa...


Iunie a fost o luna extrem de ploiasa... A fost cred primul an in care am blestemat vremea pacatoasa si mi-au lipsit caldurile din Romania. Nu, nu mi-a lipsit canicula, insa atata ploaie nu am pomenit in viata mea. Am in dulap haine de vara si de toamna, iar in hol am si cizme, dar si sandale si papuci!!!

In week-endul de la mijlocul lunii am avut parte de primul meu teambuilding in firma si mi-a placut la nebunie, desi a fost tare scurt. Pe 14 iunie am plecat cu colegii de departament in Austria, la Kitzbuehel, intr-un autocar plin de veselie, dulciuri, brezeli, bere si hugo :)) Pe drum am facut zeci de poze, care de care mai haioase, la care ma uit si acum si rad de parca as fi acolo.


Imediat de am ajuns la hotel, am iesit pe tapsanul din fata si am trecut la indeplinirea activitatilor pregatite de echipa organizatoare. Am fost impartiti in diferite echipe, cu colegii cunoscuti sau total necunoscuti, tocmai pentru a ne familiariza cu ceilalti membri din departament. Toate activitatile au fost foarte amuzante, am ras de m-au durut falcutele :)) Vremea a fost ciudata tare: ploua cu soare, batea vantul, insa asta nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de fiecare moment. 


Spre seara, ne-am adunat in lounge-ul hotelului sa savuram o bauturica si o discutie intre colegi. Cred ca am mentionat ca in companie este un mediu international, ca aud in fiecare zi toate limbile pamantului. Cu aceasta ocazie de socializare, am incercat sa vorbesc cu unii colegi in limba lor materna, acolo unde stiam: germana, engleza, franceza si spaniola. La un moment dat, se facuse o mare salata in capul meu, dar toti erau impresionati de talentele mele :))) Spre seara deja eram atat de obosita, ca cu spaniolul vorbeam franceza, cu frantuzoaica vorbeam spaniola si tot asa. Oricum, a fost o excelenta ocazie de a-mi cunoaste toti colegii si asa am putut sa leg numele de niste figuri reale.


Dupa o cina delicioasa, s-au tinut discursuri si s-au premiat echipele (membrii echipei mele au castigat fiecare cate un mousepad branduit) - alt prilej de hohote si momente amuzante. La final, ne-am strans un grup mai mare care a vrut sa continue distractia si am cautat un club unde am dansat de mama focului pana spre dimineata. Desi spatiul a fost mic si inghesuit, cred ca toata lumea s-a simtit foarte bine, de aceea ne-am lasat cu greu intorsi la hotel, cand mai aveam doar patru ore de somn.


A doua zi, vremea ne-a facut o surpriza tare placuta si a fost absolut minunata, numai buna pentru activitatile planificate in natura. S-au format trei echipe, fiecare cu activitatea preferata: tras cu arcul de-a lungul unui traseu cu diferite tinte din ce in ce mai dificile, vizita la o fabrica de branzeturi si plimbare cu telefericul. Eu am ales trasul cu arcul, ca un veritabil sagetator ce ma aflu :)) Totul a durat cateva ore bune, dar m-am amuzat copios. Am reusit sa ma intorc cu toate sagetile in tolba si n-am omorat niciun animal :) Clar nu-s buna de Cupidon, dar ceva ceva tot am nimerit ;) Pentru mine a fost o experienta inedita, pe care mi-as dori sa o repet.


La final, ne-am reunit, ne-am urcat in autocar si am condus inapoi spre casa. Am ajuns seara si la 8 eram deja in pat, lesinata :))) Am imbatranit, maica, ce sa fac? :))
A fost scurt, dar foarte intens. M-am simtit minunat, totul a fost organizat perfect, fara cusur. Deh, nemti :)) A fost ciudat ca am stat singura in camera (asa a stat toata lumea), insa n-a fost vorba decat de un somn de cateva ore. S-au facut multe multe poze, am pus mai multe pe pagina de Facebook a blogului ;)

Faza lunii iunie s-a intamplat cu ocazia primului meu drum la Munchen, de una singura, cu sBahnul. Mergeam cu Karina la teatru, in limba romana. Nu mai fusesem niciodata de una singura cu sBahnul, de aici, pana la Munchen, asa ca aveam cateva emotii, ca de fiecare data cand am parte de o premiera :) M-am stresat un pic cu parcarea din fata garii, unde in timpul saptamanii este limita de timp, dar duminica nu. A trebuit sa intreb vreo doi ca sa fiu sigura ca nu ma trezesc ca-mi ridica masina si n-am cu ce sa ajung acasa :)) Ma urc frumos in sBahn si in apropiere de locul intalnirii (la aproape o ora distanta!) ma suna proprietarul ca unde sunt. Pai unde sa fiu, in drum spre Munchen, ce s-a intamplat? Il sunase politia ca am lasat masina cu geamul deschis, si inauntru aveam cateva acte si chei si mai si ploua! Pff, ma intalnesc cu Karina si ne urcam in urmatorul tren, sa ne intoarcem. Afara ploua cu spume! Ajung la Mika - politaii acoperisera geamul lipsa cu o folie de plastic, sa nu ploua inauntru, iar pe bord mi-au lasat cartea de vizita cu mesajul sa vin sa-mi iau lucrurile de la ei. 

Mi s-au taiat picioarele de emotie!!! Ne urcam, ajungem la Polizei. Un tinerel simpatic imi inmaneaza punga cu tot ce luasera din masina mai important (acte, chei, badge-ul de intrare in firma, suruburile cauciucurilor de iarna) si-mi povesteste ce s-a intamplat. Cineva a observat ca geamul este lasat jos complet si s-a gandit ca e periculos sa ramana asa, mai ales ca ploua. Asa ca a anuntat politia, care a venit imediat sa acopere masina si sa ia dinauntru tot ce au considerat ei ca este de mare importanta. 

Am ramas tablou. Nu-mi venea sa cred cat respect, cat bun-simt si cata preocupare pentru celalalt a avut persoana care a sunat la politie. Ma asteptam la zeflemea si glume de doi lei, dar si la o atitudine rece si autoritara, insa n-am avut parte decat de o amabilitate oarecum prietenoasa si o atitudine protectoare cumva. Parca se scuza ca ne-a stricat planurile, iar la final ne-a urat o seara frumoasa in ciuda intamplarii. Am sarit in urmatorul tren si duse am fost la Munchen, la teatru, unde am ajuns cu vreo 20 de minute intarziere.


Piesa a fost tare faina si a meritat trambalarea, m-am bucurat mult ca am ajuns la teatru, pentru ca mi-era tare dor de genul acesta de entertainment. In Bucuresti mergeam cat de des puteam la teatru, iar cele mai faine piese le-am vazut la Green Hours - Doamne, ce dor imi e de locul acela!!!

Asadar, nu mai am niciun stres sa sar in sBahn si sa ma duc la Munchen, ca drumul mi-e deja foarte cunoscut :)) Numai sa nu mai uit geamul deschis la masina ;) Ce sa spun, cand sunt emotionata, fac multe tampenii iar cine ma cunoaste, stie deja ;)

Finalul de luna m-a gasit in arena. Allianz Arena adica :)) Am ajuns acolo cu ocazia sommerfestului organizat de firma angajatoare, al carui moto a fost We go Bundesliga! Anul trecut am fost la beraria din Erding, anul asta ne-au dus sa-i vedem pe FC Bayern antrenandu-se pe Allianz Arena cu noul lor antrenor Josep Guardiola. A fost fain tare, am facut multe poze cu ei antrenandu-se, in special cu my Mario (Gomez), care intre timp a fost transferat la Fiorentina :((



Toate festurile organizate de firma angajatoare au fost reusite, dar asta a fost parca cel mai tare :) Dupa ce am privit antrenamentele, am mancat bine, apoi am plecat intr-un tur al arenei, insotiti de un ghid. Daca data trecuta, la berarie, nu am inteles mare lucru din cauza germanei, de data aceasta a fost muuult mai bine.

press conference room

locul unde dau interviuri dupa incheierea meciului

scarile spre teren

am fos acolo! :)

vestiarele

arena in amurg

La plecare, ne-am oprit sa admiram arena by night, colorata in rosu si alb - o ocazie foarte rara, dupa cum ne-a spus ghidul, din cauza ca multi soferi se opresc pur si simplu pe autostrada ca sa o fotografieze!!!


Cu sommerfestul de la Allianz Arena am incheiat luna iunie. Si uai, cat m-am lungit!!! Dupa cum se vede, a fost o luna plina, frumoasa, cu oameni frumosi si cu evenimente deosebite. Nici luna iulie nu pare sa fie altfel, dar pastrez povestea pentru data viitoare :)

Pana atunci, sarutari si iubire oriunde va aflati si nu va sfiiti sa comentati :) 


duminică, 9 iunie 2013

La Munchen cu Depeche Mode

Minunile se traiesc, nu se povestesc, insa nu pot sa las sa treaca acest moment special din viata mea fara sa nu-l mentionez aici, in cateva cuvinte mult prea sarace fata de toate senzatiile traite in acea seara, in acele 2 ore si 15 minute, care parca au trecut in cateva secunde... Adevarul este ca am fost entuziasta si emotionata de cand am facut ochi in acea zi de sambata si, privind in urma, ploaia nesuferita n-a reusit sa strice cu nimic bucuria imensa de a-i revedea si reauzi cantand si dansand cum numai Depeche Mode stiu sa o faca.

Anul acesta se fac 20 de ani de cand sunt fan Depeche Mode... Eram in gimnaziu si un coleg de care-mi placea se dadea mare fan DM. Ca sa-i intru in gratii, i-am cerut casetele, m-am pus pe ascultat si... ce a urmat sunt sigura ca-si amintesc aproape toti fostii mei colegi de atunci :) N-aveam multe posibilitati pe vremea aceea ('92), dar ma foloseam de orice ca sa-mi arat "adoratia", inclusiv desenat DM cu markerul negru pe buzunarele blugilor (chestie care in Braila mi-a adus un sut in dos! :))))
Prima oare i-am vazut in concert in Romania, in 2006, in cadrul turneului Touring the Angel. A fost un moment de neuitat, un concert fara cusur si o atmosfera uimitoare. Am cantat si am dansat cu toata fiinta :) Asa ca in momentul in care s-au pus in vanzare biletele pentru concertul de promovare a noului album Delta Machine, de la Munchen de 1 iunie, mi-am luat bilete fix in fata scenei. 


Din decembrie de cand am luat biletele, am asteptat cu nerabdare lansarea albumului si concertul, pe care mi l-am imaginat grandios, avand in vedere ca se desfasura pe Olympia Stadium. Nu mi-am imaginat insa ca pe 1 iunie, in plina vara deci, o sa ploua in halul in care a plouat saptamana trecuta! Vara germana este extrem de ciudata, iar anul asta vremea chiar si-a dat in petic :( Saptamani in sir ploaie si nici urma de soare, de-aia si inundatiile de aici...


Concertul incepea la 20.00, iar noi am ajuns pe stadion la 18, ca sa prindem locuri cat mai in fata. Si am prins destul de aproape :)


Ploua continuu, toata lumea era echipata de ploaie, cu pelerine, deci nici urma de parada vestimentatiilor depechare pe care o asteptam cu interes :( Stiam din anii trecuti ca in Germania sunt foarte multi fani, la radio aud hiturile lor mai vechi sau mai noi, de mai multe ori pe zi, deci ma asteptam sa vad o defilare de bocanci cu tinte, geci de piele, tricouri branduite, tatuaje si unghii negre. Or fi fost, dar nu le-am vazut pe sub pelerinele de ploaie ;(

Pana a intrat in scena trupa din deschidere am stat la murat si am numarat minutele care se scurgeau mai incet decat melcul. Si am facut poze, desigur, ca sa-mi amintesc toata viata de acest moment ♥


Concertul a inceput la 20.45 fix, cu Welcome to my World, una dintre melodiile mele preferate de pe noul album. Din fericire, ploaia s-a oprit odata cu intrarea lor pe scena, deci am putut sa dansez si sa cant in voie, fara sa mi se umple gura cu apa :))


Despre set list n-am de spus mare lucru nou, pentru ca a fost cam acelasi cu ce au cantat la concertele sustinute pana acum, inclusiv in Romania. Pentru mine, punctul maxim a fost "recitalul" lui Martin: Higher Love si When the Body Speaks, doua melodii care-mi plac la nebunie, dar care in concert si cantate de Martin suna absolut inaltator ♥ De duminica si pana azi, le-am ascultat obsesiv, cu pielea de gaina, la fel ca si in timpul concertului... 


Nu stiu altii ce preferinte au avut, dar mie mi-a lipsit Stripped, una dintre melodiile DM care suna super in concert! Si Only When I Lose Myself
In orice caz, noul album suna excelent, desi la prima auditie mi s-a parut total diferit si neobisnuit fata de stilul lor. Totusi, daca stau bine sa ma gandesc, ei isi reinventeaza stilul odata cu fiecare album. Intotdeauna am fost de parere ca muzica lor suna parca si mai bine in concert, ca DM sunt printre putinele trupe care pot sa cante live la fel de bine sau poate chiar mai bine decat in studio. Asta poate si datorita showului perfect de la un capat la altul, cu imagini si lumini in perfecta concordanta cu ceea ce canta. Nimic nu este la intamplare...




Concertul s-a incheiat la 23.00, desigur cu Never Let Me Down Again, iar de la primele acorduri, ploaia a reinceput, facand ca momentul mainilor balansate in aer sa fie de-a dreptul magnific. 

Mi-ar fi placut sa fie intuneric bezna pe tot parcursul concertului, ca sa savurez si mai mult atmosfera, jocul de lumini si imagini. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in fata scenei nu e cel mai potrivit loc, pentru ca nu ai imaginea de ansamblu a intregului spectacol, iar mie treaba asta chiar mi-a lipsit. As fi vrut sa simt pulsul publicului, pe care eu una l-am perceput retinut in zona mea. In afara de mine si niste polonezi (sau ce-ori fi fost ei), lumea nu prea a cantat sau dansat, preferand sa filmeze si sa faca poze... Ba la un moment dat mi s-a atras atentia ca cant prea tare si ei nu aud muzica!!!! Apropo de poze, am fost uimita sa constat ca nu a fost nicio problema sa se intre cu umbrele si camere foto! Evident ca nu am avut habar de asta, asa ca toate pozele sunt facute cu mobilele prietenilor.

Concertul de la Munchen a fost unul dintre cele 15 pe care le vor sustine anul asta in Germania si tare ma tenteaza inca unul in octombrie sau noiembrie de la Berlin. Daca gasesc vreun doritor, sigur ma duc :)) 
Pana atunci insa urmaresc pozele si clipurile de la celelalte concerte si visez... 

Restul e muzica...