[Guest post] Germania, mit și realitate (1)

Dragii mei, va salut din Romania, de la Tulcea! Sunt in vacanta pentru 2 saptamani (din care au ramas doar 4 zile -:( ) si ma bucur de tot ce am parte aici: familia, cativa prieteni dragi, deliciile culinare care imi lipsesc in Germania (prajituri cu crema, salata de vinete si de icre, ciorba de burta etc.), vremea minunata (acum sunt 13-14 grade in Germania, cu ploaie si frig - din cate am inteles de la prietenele mele), o limba pe care o inteleg, magazinele cu program normal, terase si locuri frumoase etc. 

Pana ma intorc la cealalta acasa, mi-am propus sa inaugurez o rubrica noua, in colaborare cu un amic caruia ii place sa scrie despre diverse si cred ca o face bine. Imi place sa-l citesc si sper ca si voua o sa va placa ;) 

Germania, mit și realitate (1)

Mi-au trebuit multe luni de zile ca să mă decid. Ani de zile am crezut că pot fi normal într-o țară normală, dar până la urmă era necesar să aflu: sunt eu un inadaptat sau România nu e normală? Am plecat de acolo cu gândul să încerc, acum sunt convins că întoarcerea ar fi o greșeală.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Germania nu e nici pe departe perfectă, doar lucrurile sunt mai simple aici, mai logice, mai eficiente. Germania îți dă doar circumstanțe, te tolerează și te lasă aproape liber. Nu are nevoie de problemele tale, dar nici nu îți ridică altele.
Am venit aici plin de prejudecăți, de basme despre câini cu covrigi în coadă și naționalism exacerbat. Mi-au fost demontate majoritatea.

Mitul # 1 Germania are drumuri bune
Fals. Germania are drumuri. Punct. Multe. Parte din ele bune, dar majoritatea vechi și proaste. Nu execrabile, dar proaste. Producătorii de pivoți, bucșe, amortizoare și arcuri au o piață de desfacere bună. Și service-urile auto sunt afaceri profitabile.

Mitul # 2 Toți nemții au mașini, în special BMW, Mercedes și Audi
Partial adevarat. Nemții au mașini, mulți dintre ei chiar cele enumerate. BMW și Audi sunt mărci bavareze, e oarecum normal să le prefere pe astea când vine vorba despre clasa premium. Pe de altă parte, sunt foarte mulți care văd autoturismul ca pe o unealtă, iar uneltele trebuie să își facă treaba, nu să fie lucitoare.
Nemții de rând circulă însă cu transportul în comun. Metrou, autobuz, tramvai, tren interurban. Două treimi dintre cetățeni nu folosesc sau nu dețin mașini. Metroul e comod, bine organizat și suportabil la buzunar.
Bicicleta este o modă deja, chiar întreținută de către autorități.

Mitul # 3 Nemții au salarii de 2-3000 euro
Fals. Extrem de fals. Majoritatea câștigă sub 2000. Unii chiar sub 1500. Chiriile sunt enorme. Pot trăi decent, dar nu se îmbogățesc.
Străinii câștigă în general mai bine. Și asta pentru că muncesc mai mult sau mai greu sau pentru că locuiesc în condiții mai proaste.

Mitul # 4 Românii sunt priviți cu scepticism
Parțial adevărat. Străinii în general sunt bine tolerați și nici românii nu fac excepție. Ca și oricărui om normal, nici nemților nu le plac trântorii. Nu le plac cerșetorii, nu le plac oamenii care generează probleme, de orice fel, chiar sociale.
Dacă muncești bine, te vor aprecia, vor prinde încredere. Se spune că pe nemți ori îi ai la beregată, ori la picioare.


Ce spuneti despre ideea acestor Guest post-uri? Ati dori sa cititi despre ceva anume? Astept reactiile, intrebarile si feedback-ul vostru!

Comentarii

  1. Mitul 1- Germania are drumuri FOARTE bune si mai ales GRATIS, spre deosebire de alte tari din UE unde taxele pt folosirea drumurilor sint destul de piperate iar calitatea drumurilor si serviciilor este de multe ori mult mai proasta !
    Mitul 2- Doua treimi din nemti nu detin masini?!? Was ? :))) Poate e greseala de editare si invitatul tau a vrut sa spuna ca ” doua treimi din nemti nu au DOAR o masina” !
    Mitul 3- Conform conveniilor pe categorie profesionala, toti angajatii unei firme, care au ACEEASI categorie profesionala, cistiga LA FEL, indiferent de tara de origine, religie, sex sau culoare. Daca n-ar fi asa, s-ar numi discriminare !
    Nu mai continui ! :)))
    Sper ca te distrezi in Ro !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tonul zeflemitor si agresiv nu face cinste nimanui, Daniela!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  2. Domnișoară/doamnă Daniela, mă bucur pentru comentariul dvs.
    Eu am puțin mai mult de un an în Germania, timp în care am făcut lunar 4-5000 km, în mare parte în München sau împrejurimi. Nu contest partea cu GRATIS și nici nu compar (încă) cu alte țări.
    Informația despre proporția de deținători/utilizatori de autoturisme o am dintr-un ziar respectabil, iar realitatea pare să confirme. Locuiesc într-un cartier liniștit și "proletar", adică mai aproape de cetățenii de rând. Și până la urmă observațiile sunt subiective.
    Nu știu despre convențiile de muncă de care amintiți, oricum nu au relevanță în discuție, pentru că am precizat de ce cred că străinii câștigă mai bine aparent.
    La final, tot ce ați citit în acest articol sunt păreri personale și absolut subiective. Vă aștept cu drag argumentele.

    Bogdan Turlea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnisorule/ Domnule Bogdan,
      atita vreme cit dv. dupa un an de locuit intr-un cartier ”proletar” din Munchen si citeva ziare de tiraj national citite (in limba germana, da? ), aveti capacitatea de a demitifica anumite idei preconcepute pe care credeti ca unii oameni le au despre Germania, atunci totul e ok. Nu mai am cuvinte, nici argumente! Atit vasta si profunda dv. cunoastere a Germaniei din toate pdv-urile amintite la fiecare din miturile de mai sus, cit si experienta dv. ma compleseste!
      Am mai citit articole pe diverse bloguri, in care fiecare autor isi exprima parerile despre diverse situatii, experiente personale, insa un articol asa bine documentat, asa concis si la obiect, rar am avut prilejul sa citesc !
      Va rog sa continuati si cu subiectul ” joburi si bani” pe care am citit ca-l aveti in lucru, sint nerabdatoare sa va citesc parerile !
      P.S.
      Si nu fiti timorat, emotiile nu-si au locul, ati inceput foarte bine !

      Ștergere
    2. Îmi propun să vă ignor ironiile, deși chiar aș dezbate puțin pe temele deschise. Sunt convins că dumneavoastră dețineți vreo 2-3 mașini foarte performante pe care le folosiți prin rotație și le asortați la ținutele de oraș, mașini cu care ați parcurs mulți km pentru a detecta, fără rezultat, drumurile mediocre. De asemenea sunt convins că desfășurați o activitate foarte apreciată de către angajator, întrucât v-a pus pe picior de egalitate, financiar vorbind, cu un număr considerabil de expați din aceeași superbă companie.
      Nu vă forțați să îmi arătați complezență, sunt aproape sigur că ceea ce aș putea scrie eu despre job-uri ar fi pentru dumneavoastră o mică frecție pe care ați mâncat-o deja dimineață la micul dejun. Clar nu ne putem ridica toți la nivelul dumneavoastră de cunoaștere apriorică, unii ne lovim de banalități și asta ne împiedică să fim pe același nivel de preafericire cu dumneavoastră.
      Și acum, că am schimbat cărțile de vizită, vă invit să descrieți, cu aceeași îndârjire cu care mă contraziceți, experiențele dumneavoastră senzoriale despre Germania, dacă le aveți. Grüße :)

      Ștergere
  3. Foarte fain articol si da, mi s-ar parea interesanta o serie cu mai multe astfel de pareri. Germania o percepem fiecare in felul nostru si cred ca in final cea mai completa imagine se obtine din mai multe pareri adunate la un loc. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam pentru vizita si feedback :) Sunt de acord, fiecare are propria experienta si propriul mod de a percepe viata si oamenii.

      Ștergere
  4. Mi-e mi-a placut/mi-ar placea si alte articole de genul acesta.

    Ar fi interesant de specificat care sunt opinii personale (subiective) si ce este din statistici (din ziare, stucii, piata, etc). In felul acesta nu ar mai fi loc de interpretari.

    Si ca opinie personala ... fiecare padure are uscaciuni. Si eu stiu din statistici ca salariul mediu in Germania este/era in 2010 de 1400 Eu, la fel cum sunt sigura ca sunt drumuri nationale care nu au calitatea autostrazilor. Sa fim obiectivi si sa acceptam ca nu exista societate perfecta.

    Mie mi-a placut articolul si-i multumesc lui Bogdan ptr parerea lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru aprecieri.
      Eu unul m-am documentat empiric, discutând cu oamenii, dar țin cont și de date oficiale. Și da, vorbesc mult din propria experiență, mi-ar fi imposibil să spun ceea ce nu cunosc.
      Drumurile proaste de care am amintit sunt în special în München, dar nici autostrăzile tangente nu fac excepție. Spre surprinderea mea, drumurile naționale sunt mai bune, poate și pentru că sunt mai puțin circulate. Tot o statistică oficială spune că sudul Germaniei are cam cele mai rele drumuri, dar și cele mai frecventate.
      Despre joburi și bani voi mai scrie cât de curând, am primit deja câteva încurajări (sunt începător, deci oarecum puțin timorat).

      Ștergere
    2. Ma pregateam sa propun chiar un articol viitor despre joburi, mai precis care sa contina detalii din propria experienta sau din cele citite, observate, auzite despre piata joburilor din Germania, ce domenii se cauta in prezent la ei, cat de usor sau de greu este pentru un roman sa isi gaseasca de lucru acolo, prin ce mijloace poate face acest lucru... ce acte se cer,ce avantaje si dezavantaje sunt si orice alte informatii similare... oricare dintre ele putand folosi cuiva interesat/a de aceasta tema.

      Mi-a placut si mie articolul de mai sus, este infomativ si la obiect... cu atat mai mult cu cat vine din partea unei persoane care traieste in mijlocul lor, a germanilor... deci simte foarte bine mersul lucrurilor. Multumim, Bogdan!

      Ștergere
    3. Multumesc pentru vizita si comentariu, Dana :) O sa ma gandesc si eu la sugestiile tale privind un articol despre joburi.

      Ștergere
  5. Da,subscriu si eu la cele de mai sus(referitor la "articol")..din putina mea experienta....Si....sa nu se supere pe mine cei care "contrazic" cele spuse,dar eu am o teorie(proprie*)...si anume,nu trebuie sa traiesti intr-un loc 100 ani...ca sa stii despre ce e vorba.....Aaaa...dar asta e valabila doar pentru cei care stiu ce sa vada,altfel poti trai foarte bine asa,...ceva de genu"..."Ferice de cei saraci cu duhul..ca acelora va fi Imparatia"....!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru feedback si vizita. Va mai astept cu drag si altadata ;)

      Ștergere
  6. din pacate nu pot decat sa nu fiu de acord cu "demontarea mitulurilor" 1 si 2. Locuiesc de 13 ani in Germania-München. Calatorim in concedii aproape doar cu masina, avand un catzel care trebuie luat si el, asa incat suntem foarte des, 2-3 ori /an in Austria la schi, in Italia in fiecare an , cel Putin de 2 ori. Geneva pana in nord Venetia, Garda, etc.,, anul acesta am fost in Cannes, Monaco, Antibes 2 saptamani. Facand ca. 40-50.000 km pe an cu masina, si in tarile vecine Germaniei, nu pot spune decat : Germania are autostrazi si drumuri foarte bune,mult mai bune decat in Franta sau Italia, asemanatoare cu cele din Austria , cat despre Romania nu are sens sa vb. Mitul 2: din informatii sigure, stiu ca doua treimi din populatie detine cel putin o masina. Germania are in jur de 80 mil. locuitori si laut ADAC, sunt inregistrate in circulatie mai multe masini decat locuitori. Faptul ca da, nemtii prefera sa mearga la serviciu cu metroul sau bicicleta este adevarat. Nemtii sunt foarte sportivi sau /si din considerente ecologice. Cat despre salarii, se poate diferentia....noii angajati nu ma castiga atat de bine ....depinde foarte mult de domeniul de activitate;-) .Sorry Ruxandra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luminita, multumesc pentru vizita si comentariu. Te rog nu-ti cere scuze :) Ma bucur sa primesc orice fel de feedback, pentru ca fiecare are propria experienta, iar scopul nu este sa fim toti de acord, ci sa ne impartasim experientele intre noi, ca sa aflam puncte noi de vedere, dar si pentru ca altii sa fie pregatiti pentru orice :)
      Te astept cu drag si cu alte comentarii ;)

      Ștergere
  7. Doamnă Luminița, vă mulțumesc pentru comentariu. Aș vrea să completez ceea ce ați argumentat dvs. Știu numărul mașinilor înmatriculate depășește populația, dar am subliniat că 2/3 dintre nemți nu dețin sau nu folosesc autoturisme. Insist acum pe partea a doua a afirmației: nu folosesc mașinile din diferite considerente, chiar cele menționate de către dvs.
    Despre drumuri, eu nu am făcut comparații cu alte țări, doar mi-am exprimat părerea despre cele pe care am circulat. Nu am fost în toată Germania, dar în Bayern, Hessen și Baden-Wurttemberg sunt mediocre. Am în minte drumurile din Elveția, autostrăzile din Croația sau Slovenia. Poate că sunt eu pretențios, dar drumurile germane încă nu m-au convins. Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am vazut ca Daniela a raspuns mai mult sa atace (sau poate ca am interpretat gresit)... Acest lucru ma face sa te intreb un lucru... Cum sunt oamenii in privinta asta? Adica, fac atacuri de genul, mistouri unii de altii, sau cel putin, de imigranti?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Iulian, multumesc pentru vizita si comentariu.
      Inca o data, as vrea sa subliniez ca ma feresc de generalizari. Acest blog reflecta experientele mele personale, iar din experienta mea, nu am avut parte nici de mistouri, nici de o atitudine de respingere.
      Eu ma invart intr-un mediu international (mai ales la serviciu, unde lucrez pentru o multimantionala americana si unde aud toate limbile si vad toate natiile). Uneori, se intampla ca nemtii sa fie minoritari :)))

      Eu nu am avut parte niciodata de sicane, ridicari de spranceana sau alte atitudini care sa ma lezeze personal. Mistourile aici nu exista, ba dimpotriva, oamenii se respecta intre ei.

      Daca mai ai intrebari, shoot ;)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de comentat? Atunci fa-o! :)

Postări populare de pe acest blog

La munca in Germania (1)

3, 2, 1