Bebelusul meu, emigrarea (sau 9 luni de Germania)

Si iata ca trecura 9 luni deja, motiv sa ma intreb inca o data cand a trecut atata timp si sa-mi dau seama ca mai am putin si fac un an de Germania. Nu stiu altii cum sunt, insa cand privesc inapoi, realizez ca decizia de a pleca a fost una dintre cele mai inspirate de-a lungul vietii. Iar instinctul imi spune ca nu voi avea prea curand motive sa ma razgandesc ;)

Ca de obicei cand scriu pe blog, vremea este tipica: frig, nori si ploaie, iar neamtul microbist comenteaza de mama focului la un meci unde joaca echipa lui favorita - Bayern Munchen (tocmai au dat goooool!!!!) Acum o saptamana eram inca in concediu, petrecandu-mi ultimele zile in Romania si bucurandu-ne de vremea calda...
Am avut doua saptamani la dispozitie si datorita unui eveniment important in familia mea (s-a insurat frati-miu, in sfarsit), o saptamana am petrecut-o in Romania (Bucuresti), alta in Grecia (insula Kos). Mai aproape de tematica acestui blog ar fi revederea cu Romania, insa ma gandesc sa scriu si despre Kos (intr-o postare separata sau pe celalalt blog), in speranta ca cei care cauta informatii despre o posibila vacanta in Kos vor gasi in articolul meu informatii utile. 

Asadar, astazi voi scrie despre zilele petrecute in Romania - Bucuresti, cu bune si cu rele ;) Cred ca in alte postari am scris ca eram nerabdatoare sa ajung in tara si ca eram foarte curioasa cum va fi revederea. Din pacate, zilele petrecute in Ro, Bucuresti nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor si o sa va povestesc de ce. Inainte insa as vrea sa va spun ca ma deranjeaza teribil o constatare facuta de-a lungul vremii, inca inainte de a emigra. Am observat ca daca tu care ai emigrat indraznesti sa spui ceva negativ despre Ro, toata lumea iti sare in cap si te acuza de diverse. In schimb, cei care locuiesc in Ro au dreptul sa o balacareasca in fel si chip si adevarul este ca in zilele petrecute in tara am auzit pe multi plangandu-se de viata din Ro. Lasand la o parte faptul ca discriminarea asta mi se pare incorecta, gasesc ca atitudinea celor deranjati de observatiile emigrantilor nu denota neaparat iubire de tara, ci cu totul altceva... Din pacate, ochii ii deschizi in momentul in care iesi din tara si stai plecat mai multa vreme, pentru ca la intoarcere ceea ce inainte ti se parea normal, acum sa ti se para anormal.

Am ajuns in Bucuresti miercuri seara, pe la 11, iar pana am iesit in oras s-a facut 12. Am ales un hotel din zona Universitatii, pentru ca voiam sa ne bucuram de imediata vecinatate cu Centrul Vechi. Niciunul dintre noi nu este pasare de noapte si amator de cluburi si alte petrecareli, insa ce-i drept visam sa stam la o terasa cu niste cocktailuri bune in fata si sa aud, in sfarsit, o limba pe care o inteleg. Ei, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa ca am sfarsit intr-un pub de la parterul hotelului cu niste cocktailuri nu tocmai stralucite :( Am fost surprinsa sa constat ca in centrul Bucurestiului, in mijlocul saptamanii, la miezul noptii, in afara de homeless-ii care dormeau pe bancile din fata TNB-ului paziti de maidanezi, aurolacii de la metrou si cherchelitii euforici sau scandalagii, nu prea era nimeni "normal" pe strada...

A doua zi am mers la cununia civila a fratelui meu unde, trebuie sa recunosc, am fost extrem de emotionata, de parca eu eram cea care urma sa spuna DA pentru totdeauna :) Dupa florile, prajiturile, sampania si pozele obisnuite unui astfel de eveniment, am mers la unul dintre restaurantele preferate ale fratelui meu, Trattoria Verdi. Fiind in familie si alaturi de prieteni, toata lumea s-a simtit bine, insa nu am putut sa facem abstractie de faptul ca am asteptat 3 ore sa fim serviti cu mancare rece si nici macar buna, asezonata cu o nota de plata umflata cu nesimtire... Asa ca daca e sa ma intrebati pe mine, eu n-as recomanda acest restaurant (cel din zona Tineretului, vizavi de Palatul Copiilor) sub nicio forma.

Vineri la pranz am plecat spre insula Kos unde, timp de 7 zile, ne-am rasfatat cu tot ce ne-am dorit: soare, mare, plaja, plimbari, mancare buna si cocktailuri delicioase. Data viitoare o sa luam un sejur de 14 zile, ca 7 nu-s suficiente sa vezi si sa te bucuri de tot ce are de oferit insula asta...
Tot intr-o vineri am revenit in Ro, la 13 grade cu ploaie :( Am ajuns seara la 9 si am mers in mall sa luam ceva de mancare la pachet. Am ales un restaurant romanesc si am luat ca nehalitii mai multe feluri, iar cand am ajuns acasa am vazut ca pe bon era trecuta o salata pe care nici nu o comandaseram, dar care nici in punga nu era... Chestii marunte, pe care le treci cu vederea si azi si maine, dar care adunate iti creeaza un permanent disconfort psihic.

Zilele care au urmat - sambata si duminica - am alergat sa-mi rezolv unele treburi (gen mers la coafor, la cosmetica, la croitor, la stomatolog etc.), prin librarii sa-mi cumpar carti noi, la piata de langa bloc de unde am luat cele mai bune rosii si cea mai buna telemea de oaie mancate in ultimele luni :) Da, salata de rosii cu ceapa rosie si telemea - toate romanesti! - ramane de neegalat pe timp de vara si este unul dintre lucrurile care imi lipsesc aici... Desi luam legume de la fermier si nu din supermarket, rosiile din Germania nu-s atat de gustoase precum cele din Romania.

In afara de mancarea gustoasa intr-adevar, mi-a placut ca am putut sa mergem la cumparaturi si sambata si duminica, indiferent de ora. Aici trebuie sa rezolv totul sambata pana la ora 14, cand toate magazinele se inchid pana luni. Cand am mers la croitor si mi-a spus sa revin duminica la 8 seara, am ramas masca si m-am asigurat ca stie ca era vorba de duminica. Croitoreasa mi-a raspuns: "asta e Romania, doamna... un haos!" Si nu, nu ma apucasem sa-i spun ca plecasem din tara ;)

A doua zi, luni, am zburat spre casa si trebuie sa recunosc ca amandoi eram nerabdatoare sa ajung in cuibusorul meu. De obicei, cand era vorba sa ma intorc din concediu, ma intristam si nu-mi mai trebuia nimic. Odata ajunsa acasa, ma cuprindea o depresie post-vacanta din care cu greu ieseam, mai ales cand intoarsa la serviciu aveam treaba de-mi iesea pe nas tot concediul! De data asta insa, inca din ultimul week-end petrecut in Ro incepuse sa-mi fie dor de casa mea, de patul meu, de linistea, verdeata si curatenia din jur. In cele 3 nopti dormite in Piata Sudului, am avut parte de sirene de politie si salvare, de alarme idioate de masini lasate sa urle ore intregi, de latratul haitelor de caini, asa ca nu-i de mirare ca abia asteptam sa ma intorc acasa :) Eh, fite, o sa ziceti, dar nu este asa, pentru ca obisnuinta este a doua natura a omului...

Zilele petrecute in Bucuresti mi-au adus o revelatie, am inteles de ce n-am putut fi fericita in tara mea natala: viata mea era dominata de frica. Mai ales ca, de felul meu, sunt mai speriata de bombe si am tendinta sa ma ingrijorez pentru orice fleac. De cand sunt aici lucrez la asta, pentru ca pana acum nu a existat si nu pare sa existe niciun motiv de ingrijorare, de frica. In Ro insa, mi-era frica la fiecare pas: sa nu ma jefuiasca (mi s-a intamplat de 3 ori), sa nu ma taie, sa nu ma agreseze, de tigani, de aurolaci, de hoti, de psihopatii de tot felul (inclusiv aia din trafic), de soarecii si gandacii de la ghena din scara blocului, de maidanezii de care mi-era drag, dar si frica in acelasi timp etc. etc. etc. Poate ca pentru cei mai multi astea-s niste fleacuri, insa eu n-am putut sa fac abstractie de temerile astea. Si nu ai cum sa fii fericit cand esti coplesit de frica si scarba...

Cam asta a fost prima revedere cu Romania, Bucuresti... Nu stiu cand voi mai ajunge in tara, dar prea curand nu am de gand. N-am apucat sa ma vad cu nimeni dintre cei cu care planuisem, dar drept e ca numai pe fuga am fost si tot n-am apucat sa bifez tot ce imi notasem in agenda. Sper din tot sufletul sa-i urnesc pe ai mei sa vina sa ma viziteze, iar pe frati-miu il astept chiar anul asta! ♥

In acest week-end planuiam sa mergem la Oktoberfest, insa vremea nu tine cu noi :( Dupa distractia de la Freisingerfest unde am avut ocazia sa port pentru prima data dirndl, abia asteptam experienta Oktoberfest-ului.







Miercuri, pe 3 octombrie, este zi libera (ziua nationala a Germaniei sau ziua unificarii germane) si daca vremea tine cu noi, sper sa ajungem la Oktoberfest. Daca nu, mai avem o sansa week-end-ul urmator, cand vine in vizita familia neamtului si vom merge cu mic cu mare sa bem bere si sa mancam pui la rotisor si obazda...yummmy!


Comentarii

  1. Frumos scris si ma bucur ca nu sunt singura care cu greu se dezlipeste pt. a se intoarce in tara.E adevarat ca m-as duce cu drag in Maramures, Nordul Moldovei sau zone pitoresti,da, de astea imi e dor, dar nu de Bucuresti.Sunt deja peste 2,5 ani ca n-am fost in tara si pe cuvant ca te inteleg de ce ai vrut sa te intorci aici, acasa.
    Si noi speram ca miercuri sa fie vreme frumoasa sa tragem o fuga la Oktoberfest.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita si comentariu, Johanna. Da, mi-ar placea sa vizitez zonele de care pomenesti si chiar sper sa ajung acolo cu neamtul meu, sa-i arat ce istorie si ce traditii frumoase avem.

      Ștergere
  2. Ruxandra, chiar m-am gandit saptamana aceasta la tine, la venirea ta la Bucuresti. Stiu ca urma sa ne intalnim la o cafea la sosea :).
    E drept, am fost aglomerata weekend-ul trecut si nu mi-am verificat corespondenta.
    Mai, nu stiu ce sa zic. Dupa 4 luni petrecute in Bucuresti, pot spune ca m-am acomodat, dar nu se compara cu orasul natal - Constanta.
    Acolo timpul curge altfel.
    Bucurestiul e foarte agitat, dar trebuie sa recunoastem ca are totusi farmecul lui.
    Cand locuiam in Militari, intr-adevar, poluarea fonica si nu numai isi spunea cuvantul.
    Dar in Titan viata e mult mai placuta si linistita.

    N-am fost in Piata Sudului, dar nici nu trag sa vizitez zona prea curand, dupa cele descrise de tine :).
    Eu zic totusi ca, oriunde te-ai duce, nu exista locul perfect, care sa te multumeasca din toate punctele de vedere.
    Asa ca e mai bine sa savurezi la maxim partile bune ale ambelor tari, DE si RO.
    Te imbratisez cu drag si sper sa ne revedem (curand) la urmatoarea trecere prin Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carmen, draga mea, multumesc pentru ganduri si pentru vizita! ♥
      Imi pare nespus de rau ca nu am apucat sa ne vedem, dar dupa cum vezi n-am apucat sa ma vad cu nimeni :(
      Legat de Bucuresti, pot spune ca dupa cativa ani ma gandeam sa ma mut: in Timisoara, Cluj, Sibiu sau Iasi. O fi fiind capitala, cu mai multe oportunitati, insa parca ajunsesem sa nu-l mai suport... Nu neg ca are locurile lui frumoase si nu am plecat ochiul doar la chestiile negative.

      In Piata Sudului sa stii ca e de ajuns exact in piata, unde gasesti multe bunatati, inclusiv peste proaspat care aici imi lipseste nespus :( Mai e Sun Plaza care nu e mall-ul tipic cu fite de cacao, e chiar placut de mers la cumparaturi, pentru ca nu-i deloc aglomerat ca altele. Si mai e sala aia de sport la care mergeam eu, Viva Sport, cu oferte faine, cursuri interesante si variate si cu un personal de toata lauda.

      Te pup si sper sa ne revedem la urmatoarea vizita ;)

      Ștergere
  3. Mica eu nu am retinut din articolul decat ca toti anii astia in Romania ai trait in frica si scarba...urat... si chiar dc e asa e de bun simt sa nu spui cuvinte urate despre tara ta cand emigrezi. Eu asa cred!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca numai asta ai retinut, iti propun sa mai citesti o data ;)
      Si chiar daca ar fi adevarat, nu cred ca prin aceasta postare am improscat cu noroi in toti anii petrecuti in tara. Exact ce spuneam in articol: Doamne fereste sa indraznesti sa spui ceva despre tara din care ai emigrat. Este ciudat cum atat de multi romani care traiesc in Romania se declara scarbiti de tot ceea ce se intampla acolo, insa cand unul care a plecat are ceva de comentat, sar toti la gatul lui.
      Lasand asta la o parte, da, recunosc: in ultimii ani am trait cu scarba si cu frica, motive pentru care am si vrut sa emigrez: Canada, Noua Zeelanda, Norvegia, nu mai conta cata vreme plecam.

      Ștergere
    2. Ruxandra, comentariul Andrei mi/a amintit mie de motivul pentru care nu am fost fericita in Romania. Din pacate m/am lovit tot timpul de judecati, prejudecati si etichetari. Din nefericire nu m/am vindecat nici eu..asa ca nu ma pot abtine sa observ ca, ai fost etichetata ca fiind lipsita de bun simt pentru ca ai indraznit sa/ti spui povestea si sa/ti deschizi sufletul in fata noastra; cu bune si cu rele. Am observat ca, compasiunea e sentimentul care moare odata cu copilaria. Nu mai suntem in stare sa "judecam" cu sufletul si abordarea din punct de vedere practic este epatanta. Ne/au calit atat de tare urateniile care ne intampina odata cu zorii, cu iesirea din casa incat nu putem vedea cand oamenii sufera sau cand semnaleaza nevoia de ajutor. Ma bucur ca ti/ai gasit "acasa" si stiu ca, mai mult decat tara in care traiesti conteaza oamenii cu care traiesti. Tu ti/ai gasit casa in inima iubitului. Stiu ca ti/e teama de o groaza de lucruri, dar ai avut curajul sa pleci si sa/ti faci o viata noua si mai stiu ca frica e semn de inteligenta. N/am vazut pana acum nici un copac fugind din calea focului. Am avut parte de experiente extraordinare in strainatate, nu numai in Germania, de unde am invatat ca fericirea isi are sursa si in respect si ca nu o poti atinge daca nu gasti respect. Respect pentru sine, familie, prieteni si pt oamenii de pe strada, pt lucrurile pe care le atingi, le creezi. Cand mai multi romani vor invata "RESPECTUL" Romania se va schimba. Este primul pe scara de valori care se pare ca se pierde cu fiecare generatie. Pana atunci, romanii, vor servi portia de frustrare ce ne/o servim unii altora in fiecare zi.

      Ștergere
    3. Gabi, nu stiam ce mic filosof zace-n tine :) Multumesc pentru comentariu si pentru empatie ;)

      Ștergere
    4. Un francez pe care l-am cunoscut in acest an in Islanda (si care era indragostit de Romania) mi-a spus asa: "Voi ne depasiti chiar si pe noi, francezii, prin felul in care va huliti si va iubiti patria". Consider ca vorbele lui sunt pline de intelepciune si l-am admirat mult pentru ca a reusit sa surprinda atat de bine spiritul poporului meu.
      Pana la urma, ar fi frumos sa respectam (chiar daca nu suntem de acord) parerea celor din jur, sa ne straduim sa nu generalizam si sa nu ne impunem punctul de vedere (chiar daca, recunosc, este greu uneori).
      Pot spune ca am trecut prin multe, am calatorit foarte mult, am plecat si eu din Romania (nevorbind-o insa de rau, ci descriind-o cat mai auntentic posibil strainilor care erau realmente interesati si fascinati de cele spuse de mine). Dar m-am intors, pentru ca mi-a fost DOR, dor de tot ce nu am putut gasi in alta parte decat aici. Parca nicaieri in lumea asta mare nu iti zambeste atat de frumos vreo batranica atunci cand cumperi o legatura de patrunjel de la ea, parca nicaieri nu sunt dealurile cu culmi asa de domoale ca la noi, parca nicaieri apa nu are gustul atat de bun ca aici, parca prieteni ca prietenii mei romani nu am gasit nicaieri.
      Mica, sunt convinsa ca iti iubesti tara foarte mult, insa cred ca tu iti expui probabil parerea dintr-o alta perspectiva. Tu esti fericita si indragostita acolo, nu aici.
      Nu am gasit atat de deranjant articolul, precum am gasit comentariile ce i-au urmat. Ma gandesc ca ar trebui ca cititorii unui blog sa fie mai mult condusi de reactii pozitive, nu de comentarii malitioase.
      Cat despre frica si pericole, orase mari si nebunie, nici mie nu imi place Bucurestiul, dar asta nu ma impiedica sa iubesc Romania cu fiecare particica a sufletului meu. Cu toate acestea, consider ca sunt locuri mult mai periculoase si mai mizerabile in lume. Anul trecut m-am indragostit de Salvador de Bahia. Nu pot spune ca m-am simtit 100% in siguranta acolo si pe alocuri mi s-a parut mai periculos decat Rio, plin de mizerie, plin de copii ai strazii, care se drogau incontinuu... Si cu toate acestea, m-a fascinat prin personalitatea lui, prin aerul lui colonial, prin traditiile care au ramas vii. Nu ar fi bine, oare, ca dezamagirile noastre sa nu mearga pe aceeasi sina cu parerea despre anumite locuri si despre anumiti oameni si sa riscam ca pana si impresiile bune sa fie anulate?

      Ștergere
    5. Petra, multumesc pentru vizita si mai ales pentru cele scrise. Francezul ala mare dreptate a avut! In ultimii ani de Ro, aproape zi de zi m-am lovit de aceste doua extreme si recunosc ca de multe ori eram de-a dreptul debusolata... Chiar in acest moment, pe wallul meu de pe FB am cateva statusuri nu tocmai prietenoase fata de patria-muma ;)
      Nu mi-a fost usor sa scriu aceasta postare, ma asteptam la multe comentarii rautacioase, insa aceasta este experienta mea si am vrut sa fiu sincera cu mine insami si cu ceilalti.
      M-au facut sa zambesc motivele pentru care ai ales sa revii in Ro: suna frumos, insa pentru mine astea nu sunt suficiente. Depinde pana la urma si de ce poti sa accepti si ce nu, dar si de ceea ce-ti doresti pentru tine si pentru urmasi.

      Ștergere
  4. Nu sunt de aceeasi parere. Ambele tari au partile lor bune si rele. De asta o sa raman aici in DE dar numar minutele pana la urmatoarea vizita acasa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, multumesc pentru vizita si comentariu. Fiecare are propria lui experienta si propriul mod de a privi si primi lucrurile din viata lui.
      Pentru mine DE ramane acasa ;)

      Ștergere
  5. Si cand vezi scris in anunturi de job-uri ca cerinta "Muttersprache: Deutsch" tot acasa te simti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din fericire n-a fost cazul :)
      Ca sa ne intelegem: n-am spus ca aici ar fi numai lapte si miere, Doamne fereste! Ba dimpotriva, de fiecare data am mentionat ca asta este experienta mea. Nu am pretentia de a fi exhaustiva si incerc sa ma feresc de generalizari.

      Da, norocul meu a fost ca am avut parte de o emigrare usoara, dar pana la urma conteaza cum te simti acolo unde ai emigrat din proprie initiativa, ca doar nu te-a trimis nimeni afara din Ro ;) Cand facem alegeri ni le asumam.
      Ce sa fac daca sunt mai fericita aici decat in tara natala?

      Am o colaga din Ungaria stabilita aici de 16 ani si spune ca in afara de mancare nu-i lipseste nimic din Ungaria. Nu suntem toti la fel, unii sunt mai atasati de tara, altii mai putin. Nu e o rusine, tine de temperament zic eu...

      Legat de joburi, te asigur ca gasesti si anunturi in engleza sau unde nu gasesti cerinta obligatorie ca limba materna sa fie germana. Nu-s toti deschisi la minte, cine a zius asta? :) Doar ca depinde de tine daca-i lasi sa te afecteze sau nu ;)

      Ștergere
    2. Si plecarea mea a fost usoara, mi-am gasit job bun destul de repede si n-am zis ca am fost obligata. Ideea era ca nemtii nu te cam lasa sa uiti ca esti Auslander.. Ai dreptate..depinde de temperament si inteleg ca asta este experienta ta dar pe pagina de facebook ai cerut si alte opinii. Asta e a mea :P

      Ștergere
    3. Dana, ma bucur ca m-am inselat crezand ca nu ti-a fost usoara acomodarea si-ti doresc sa fie tot asa si de-acum incolo ;)

      Cum spuneam, nu-s toti deschisi la minte, insa sa stii ca am venit cu multe idei preconcepute (ca-s reci, ca-s nationalisti etc.) care mi-au fost daramate una dupa alta. Depinde de om, de mediu... Nu m-ar deranja daca mi-ar aminti ca-s Auslander, pt ca in primul rand eu nu uit cine sunt si sunt foarte ok cu asta. Nici nu vreau sa fiu nemtoaica! :)))

      Acum ca am inteles "de unde vii" (de pe FB), vezi ca eu am intrebat cum a fost prima revedere cu Ro dupa emigrare ;) Stiam ca multi nu vor fi de acord cu observatiile mele, eu oricum sunt un pic mai directa, dar asta nu inseamna ca sunt rau intentionata sau ca privesc cu superioritate inspre ce am lasat in urma. Nici vorba! A fost un context fericit de imprejurari, mult noroc si stiu ca poti pierde totul intr-o secunda, asa ca ma bucur de moment ;)

      Ștergere
  6. Ciudat cum emigrarea ne-a afectat în moduri atât de diferite! Dacă tu, în prima revedere, ai găsit o confirmare a dorinței de a pleca, la mine a fost invers. Să trăiești în România înseamnă într-adevăr să trăiești cu frică, poate că eu n-am fost încă lovită de suficiente lucruri rele ca să înțeleg cu adevărat asta. N-am fost jefuită, bătută, agasată, atacată sau orice altceva. Totuși trebuie să recunosc că luna trecută mi s-a furat laptopul și prin primăvară am fost mușcată de un maidanez... lucruri care m-au făcut să turbez de furie. Cu toate astea, fiecare zi în București îmi confirmă cât de mult iubesc orașul ăsta și fiecare zi în Berlin îmi confirmă că mi-e dor de el. Cu bune cu rele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, avem experiente diferite :) Multe dintre articolele tale citite pe vremea in care inca locuiam in Ro ma cam speriasera (doar am zis ca-s mai speriata de bombe de felul meu :D)

      Eu am avut parte si de bune si de rele in cei 14 ani cat am locuit in Buc. Mi-era drag sa ma plimb prin Cismigiu, Herastrau, Titan, aveam si cateva locatii de mancat, beut si barfit cu prietenele sau de giugiulit cu vreun amorez destul de apropiate sufletului meu. Uite, mi-e dor de o cina la Violeta's Vintage Kitchen...

      Am citit faza cu maidanezul, nasol...

      Ce sa spun, nu mai bine te intorci in tara? :)

      Ștergere
    2. De doua luni sunt in tara. Mai am doua saptamani aici... iar gandul revenirii in Germania ma ingrozeste. Cred ca da, o sa ma intorc in Romania la un moment dat.

      Ștergere
    3. Am citit, insa nu eram sigura ca am inteles bine :)) Sunt de parere ca locul cuiva este acolo unde se simte fericit sau implinit din cat mai mutle puncte de vedere.
      Citindu-ti blogul m-am intrebat de multe ori de ce te incapatanezi sa ramai in De., pentru ca nu mi s-a parut plauzibila scuza ca din De. poti pleca mai usor in alta parte...
      Du-te si ramai acolo unde te indeamna instinctul ;)

      Ștergere
  7. Citindu-ți acum postul m-a lovit o idee. Mai am 3 amice, tot bloggerițe, care au emigrat în Germania și scriu foarte mult despre asta. Cum ar fi să pornim împreună un blog despre viața în Germania? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, multam de vizita :) Ideea ta nu suna rau, si-s foarte curioasa sa citesc blogurile amicelor tale, asa ca feel free si lasa linkurile ;)

      Dupa cum vezi, scriu mai rar, am senzatia ca n-am ce zice si nu vreau sa o tin intr-o lauda continua :) Dar daca ele se baga, n-as spune nu...

      Ștergere
  8. Buna, "casa de piatra" pentru Costin; iar pentru restul proiectelor mult succes!

    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna!!! ma bucur sa vad ca inca cineva imi impartaseste aceleasi idei despre Romania, tara mea natala, sunt in Germania de 2 ani impreuna cu sotul si mai nou cu fiica noastra chiar in Freising. Mi-au placut postarile tale si ma bucur foarte tare de realizarile tale pe plan profesional,si nu numai,,,,
    Penntru noi acomodarea si integrarea a fost groaznica primele 6 luni a fost de-a dreptul marcante pe viata , dar cu timpul ne-am obisnuit,,iti intri in ritm si devii ,,micul robotel nemtesc,, Iti doresc succesuri depline si pe viitor iar totodata iti multumesc ca ni le-ai impartasit si noua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, draga cititoare! Multumesc pentru vizita si comentariu si te mai astept si alta data ;)
      Poti chiar si tu sa ne imparasesti din experientele tale.

      Ma bucur ca lucrurile s-au asezat in timp, chiar daca inceputul a fost mai dificil.

      Ștergere
  10. Ruxandra, chiar am ras citindu-ti postarea (la pasajul cu frica de...toate cele). Scrii asa frumos!
    Stii cum-s eu acum: \razi tu razi, da' nu-i rasu' tau!\ :) adica rad eu, dar inteleg perfect ce zici :)
    Am locuit si eu 8 ani in Buc. Din fericire, nu am avut parte de incidente (doar o singura data era sa ma muste un caine, insa am avut noroc ca era o alta persoana in zona...)

    Btw - si eu-s sagetatoare :P si tare fricoasa si precauta. :P Nu am pricep la zodii, insa se pare ca ne asemanam aici.. :) Te inteleg perfect. Dar stii ce ma uimeste: impresia pe care Ro. ti-a lasat-o in momentul revenirii aici. Cum spuneai si tu, tot ce inainte parea normal, acum a devenit... anormal.
    Eu n-am iesit din tara, dar din cate am mai citit/auzit, se explica reactia aceasta... si cumva e de inteles...

    Aveam o amica a carui frate a locuit mai multi ani in B.(de loc fiind din provincie). Dupa cativa ani, la intoarcerea in orasul natal, unul micut, linistit, povestea cum avea tendinta mai tot timpul sa se uite in jurul lui sa nu cumva sa fie urmarit de vreun hot/caine etc. Ne-am amuzat atunci, dar cred ca o data ce treci printr-o experienta negativa sau tot auzi despre astfel de experiente, de ex., la tv, anumite reactii ajungi sa le faci din instinct...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, multumesc pentru aprecieri si ma bucur mult ca-ti place blogul :) Wow, inca o sagetatoare! In ce zi?
      Amuzanta si trista faza cu fratele amicei... Din pacate si eu mai am astfel de gesturi, de exemplu mereu duc mana la geanta sa verific ca e inchisa si analizez lumea din jur. Cu toate astea, recunosc ca am devenit mult mai relaxata, lucru observat de fratele si sotia lui care m-au vizitat saptamana trecuta.
      Culmea e ca azi am fost la o toaleta publica si mi-am uitat poseta acolo, cu bani, carduri, acte! Si doamna care a intrat dupa mine a alergat imediat sa-mi dea poseta!!! Ca sa vezi cat de mult m-am relaxat! :)))

      Mare pacat ca n-ai apucat sa isi din tara, dar nu este timpul pierdut. Eu as calatori cat as putea de mult si asa visez sa-mi petrec batranetea ;) Iti doresc sa treci granita cat mai repede, indiferent unde vei alege, pentru ca lumea asta e atat de frumoasa!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de comentat? Atunci fa-o! :)

Postări populare de pe acest blog

La munca in Germania (1)

3, 2, 1

[Guest post] Germania, mit și realitate (1)