Juma' de an si-o luna. 7 luni cum ar veni :)

Da, au trecut aproape doua luni de cand n-am mai dat raportul si 7 luni de cand raportez din Germania! Ma chinui sa scriu pe blog inca de luna trecuta si intre timp s-au adunat atatea, incat ma astept sa fac o postare kilometrica... asta daca-mi aduc aminte de fiecare chestie pe care am vrut musai s-o povestesc aici.

Viata aici decurge lin si linistit, fara prea mult stres si ala doar la munca, unde uneori am atata treaba de n-apuc sa ma duc nici pana la toaleta. Nu pot sa generalizez si sa spun ca asa face toata lumea, insa cel putin colegele mele muncesc de le sar capacele, continuu, fara pauze de Facebook, forumuri, yahoo mail si alte prostii cu care imi mai ocupam timpii morti de la alte joburi din Romania. Asa ca m-am aliniat trendului si uneori seara, cand ajung acasa, nu-mi trebuie sa vad sau sa aud pe nimeni. In scurt timp insa am aflat cel mai bun remediu pentru astfel de stari: un tur cu bicicleta prin imprejurimi, pret de o ora-o ora jumate si imi incarc bateriile la loc! Unul dintre avantajele locuitului in afara orasului este varietatea traseelor in natura pe care le poti face cu bicicleta, de care nu te poti plictisi. Eu una, fiind iubitoare de natura, sunt innebunita dupa plimbarile prin lanuri de porumb, prin paduri, cot la cot cu iepurii salbatici, caprioarele, aricii si... avioanele care zboara atat de aproape de pamant.

Din pacate insa, prea multe plimbari in natura nu prea poti face nici sa vrei, pentru ca inamicul numarul 1 in calea acestei dorinte este... vremea. In Germania, vremea este absolut ingrozitoare prin nestatornicia si deosebirea totala de vremea din Romania. In timp ce ai mei se dau de ceasul mortii din cauza caniculei instalate de saptamani de zile, eu ma vait ca inca dorm cu pijamalele si sosetele de iarna, ca uneori am 15-18 grade in camera, ca ploua aproape zilnic, ca vremea este atat de schimbatoare incat nu poti face planuri de pe o zi pe alta, ca n-am apucat sa-mi port rochiile preferate aduse din Ro., ca n-am ajuns la plaja decat o singura data, desi am o multime de lacuri in imprejurimi.

Cu toate astea, in mod cert nu-mi lipseste vara caniculara din Ro nici sa ma bati! Cum obisnuinta e a doua natura a omului, pot spune ca am ajuns sa nu ma mai mir dimineata cand bordul masinii imi arata 17-19 grade si ca atunci cand am avut temperaturi de 30 de grade (doar 3 zile, dar nu consecutive, ci pe sarite!) m-am perpelit si am preferat racoarea din birou sau dormitor. Aici n-ai nevoie de aer conditionat, poate cel mult de un ventilator pe care il folosesti atat de rar, incat nu merita achizitia. Pentru ca n-au auzit de celebra expresie romaneasca "te trage curentul", nemtii stau cu geamurile si usile deschise daca vor sa se mai racoreasca. Am inteles ca anul acesta vara este tare ciudata si ca in mod normal nu ploua atat de mult si nu este atat de frig.

Daca tot am pomenit de masina, trebuie sa va povestesc cum a intrat Mika in viata mea ♥

Trei luni de zile incheiate neamtul a trebuit sa faca naveta de 150 de km zilnic ca sa ma duca si aduca la si de la serviciu, consumand litri intregi de benzina (deloc ieftina aici, aproximativ 1.65 eur/ litru) si o multime de timp. Perioada aceasta a fost chinuitoare, ajungeam acasa tarziu si obosita si numai de cautat masina nu-mi mai ardea. Dupa doua luni m-am decis insa ca nu mai pot continua asa si am inceput cautarile. 

Trebuie sa recunosc sa experienta cautarii unei masini in landul Bayern nu a fost cea mai placuta, dar totul este bine cand se termina cu bine. M-am razgandit de 1000 de ori in privinta marcii, modelului, pretului, anului de fabricatie etc. Eu n-am permisul de multa vreme, iar in Bucuresti n-am apucat sa conduc prea mult, asa ca initial am optat pentru un second hand pe care sa-mi castig experienta. Toata lumea stie ce succes au masinile second hand aduse din Germania in Ro, insa ce gaseam imi parea prea scump pentru ce ofereau, asa ca nimic n-a reusit sa ma convinga. Plus ca mereu am avut in vedere sa mi se ofere garantie si n-am mers decat la autohause-uri autorizate.

Cand in sfarsit m-am decis pentru o masina noua, au aparut doua probleme: timpul de asteptare de 10-12 saptamani si faptul ca in acest timp aveam neaparat nevoie de o masina, iar autohause-urile mi-au facut niste oferte halulcinante: 600-2000 de eur pentru inchirierea unui masini pana sosea masina noua, asta fara asigurarea obligatorie si fara benzina/ motorina necesare in tot acest timp!!! Un alt aspect care m-a surprins a fost totala lipsa de interes a dealer-ilor de a te convinge sa le devii client, de a te curta, de a te ademeni cu diferite bonusuri sau oferte. Numai doi reprezentanti de vanzari m-au cucerit prin profesionalismul lor: un domn de la Opel si un domn de la Ford (care m-a castigat de client din primul minut), ambii din Freising. 

La Mika ♥ am ajuns printr-un noroc chior, cand imi pierduseram orice speranta de a gasi o masina care sa-mi spuna "Ia-ma cu tine acasa!" Dintr-o totala lipsa de imaginatie sau prea mult realism poate, absolut toate masinile sunt albe, argintii sau negre si, ca orice femeie cocheta (si superficiala), nici nu voiam s-aud de aceste culori. Cand am intrat in autohause-ul Ford din Freising (oraselul in care lucrez) programul cu publicul se incheiase deja, insa un reprezentant de vanzari discuta cu un cumparator, asa ca m-am plimbat prin show-room in cautarea masinii mult dorite. Mika era deja acolo, colorata superb in fuchsia, cu toate dotarile posibile si imposibile, dar cu doar 3 usi:

Asta e singurul minus pe care i-l gasesc, avand in vedere ca imi doresc copii si ar fi cam stresant sa montez scaunul special, sa pun copilul in scaun, sa-l scot si tot asa. Cum pana atunci mai este ceva timp si pentru ca masina era acolo si o puteam lua imediat, n-am mai stat la discutii. A doua zi am semnat actele si intr-o saptamana a fost a mea, timp in care cei de la autohaus s-au ocupat de absolut tot: actele de credit, obtinerea numerelor finale, inregistrare etc. Eu doar am facut transferul bancar (am platit un avans) si am semnat hartogaraia aferenta! Nu ma asteptam sa n-am parte de niciun fel de bataie de cap dar, cum spuneam mai sus, totul e bine cand se termina cu bine. Spre deosebire de altii, repul de vanzari s-a comportat exemplar, chiar m-am bucurat pentru comisionul lui obtinut in urma acestei vanzari. 

Daca m-am facut cu masina a trebuit s-o si conduc, asa ca am luat 2 ore de condus cu instructor care mi-au prins de minune. Ca sa stiti, o sedinta de 1.30 h m-a costat 80 de eur si am inteles ca, cu toate orele si ce mai trebuie la dosar, un permis ajunge cam la 2000-3000 de eur!!! Aviz celor interesati :)

Conduc de o luna de zile incheiata si nu pot spune ca e activitatea mea preferata sau ca ma relaxez total, desi imi ascult muzica din Ro pe care obisnuiam sa o ascult in drum spre serv. Am avut parte si de 2-3 tampiti, insa oricum, traficul nu este atat de stresant, soferii nu sunt deloc violenti. Conduc pe land strasse (sosea nationala), deci am parte de o groaza de camioane si uneori prind coloana, dar nimeni nu depaseste imprudent, nu am auzit niciun claxon si nu se flashuieste in draci ca-n Ro.

Odata cu masina mi-am castigat si independenta, asa ca ma pot bucura de iesiri cu fetele, care mi-au lipsit in aceste luni de stres si fuga continue. Spuneam data trecuta ca am o colega romanca la serv - Gabriela, de care intre timp m-am apropiat destul de mult si am devenit prietene, cel putin asa-mi place mie sa cred :) Avem multe lucruri in comun, suntem pe aceeasi pagina cum s-ar spune, asa ca-mi place sa iesim impreuna la plimbare in Freising dupa serv si sa colindam prin centrul vechi:

Daca tot am pomenit de plimbari, sa va spun ce-am mai vizitat lunile astea in care am lipsit de la raport :) In iunie am mers la vestitul castel Neuschwanstein, cel din Frumoasa din padurea adormita. Drumul pana acolo a fost destul de lung din cauza unei devieri de traseu, insa peisajele sunt superbe:

Din pacate castelul era in renovare, iar turul urmator incepea abia la 16.30, desi noi am fost acolo la 11. Asa ca ne-am multumit sa vizitam un alt castel din imprejurimi, mai mic, dar si el frumos si cu o poveste interesanta - Hohenschwangau.

Era foarte aglomerat, plin de turisti, iar vremea a fost incredibil de calda:

In iulie am participat la prima petrecere organizata de firma de HR la care sunt angajata. Am fost cam 40 de persoane, iar programul a inclus o vizita in fabrica de bere Erdinger urmata de o degustare de bere unde n-am putut sa beau decat bere alba fara alcool, insotita evident de un brezel bavarez absolut delicios. Surpriza a fost ca mie nu-mi place berea, insa aceasta chiar mi-a placut, nu mi s-a parut amaruie ca alte beri incercate:

In fabrica n-am facut decat o poza si din pacate n-am inteles mare lucru din prezentarea in germana oferita de ghid. Cu toate astea, a fost interesant sa vad sisteme, masinarii si aparate care de care mai destepte. Aruncati un ochi pe link-ul de mai sus ca sa aflati ce n-am inteles eu din cauza limbii ;) 

Dupa vizitarea berariei am mers la un restaurant din centrul Erding-ului, unde am mancat specialitati bavareze delicioase:

Bilutele portocalii sunt obatzda, un amestec de branzeturi tipic bavarez nemaipomenit de bun, mai ales cu covrigii lor de care nu ma mai satur.

friptura de rata si de porc cu varza rosie si galuste din cartofi si din carne

crema bavareza de vanilie cu fructe

Am fost surprinsa sa vad cum la final, fara nicio solicitare din partea noastra, ni s-au adus casolete pentru a lua acasa mancarea ramasa, pentru ca intr-adevar cantitatile au fost pantagruelice. Nu am zis nu, am scapat de gatit pentru 3 zile :)

Inainte de a incheia un articol destul de lung, trebuie sa va spun ca datorez aceasta reusita vremii de care ma plangeam la inceput. Ieri am zis ca azi mergem cu bicicletele la plaja, la un lac din apropiere de noi, unde am fost si vineri pentru vreo 3 ore. 

Din pacate, dimineata cand m-am trezit era soare si pana sa ma ridic din pat s-a innorat si in scurt timp a inceput sa toarne. Si de atunci asa o tine, in dusuri: cand iese soarele si da speranta, cand se pune sa toarne cu furie si se face intuneric bezna in camera :( Asa ca sunt sechestrata in casa si am reusit sa termin postarea de azi, yay!

Planuiesc in curand o postare cu raspunsuri la intrebarile care-mi aduc vizitatori curiosi sa stie cate ceva despre emigrarea in Germania, ca de ex. obtinerea unor acte importante aici. Sper sa nu mai fac o pauza atat de mare, insa in w/e-uri ne bucuram sa colindam, sa ne relaxam. Ce sa mai, am prins radacini aici, mi-am facut un rost. La TV tocmai au aratat o scurta stire despre referendum! :) Eu nu merg la vot, nu bat drumul pana la Munchen pe vremea asta pentru ceva in care nu mai cred si cu care drept sa spun nu-mi mai bat capul de multa vreme.

In septembrie voi veni in Ro pentru doua saptamani si abia astept revederea cu cei dragi, cu locurile pline de amintiri, sa ma bucur de mancarea mamei, de limba romana. Ma emotionez de fiecare data cand ma gandesc la asta, sunt foarte curioasa cum va fi. Sper sa prindem vreme buna ca sa mergem si la mare :) Pana atunci insa mai am ceva de muncit :)