Si astfel, iata, a trecut un deceniu

Am inceput acest articol chiar pe 29.12.2021, ziua in care am implinit un deceniu de cand am plecat din Romania. M-am luat cu altele si n-am reusit sa-l public decat o luna mai tarziu. Dar vorba zicalei, mai bine mai tarziu decat niciodata ;)

Aseara m-am culcat cu gandul la ziua de azi, cand aniversez 10 ani de cand m-am mutat in Germania si m-am gandit ca n-ar fi rau sa fac o trecere in revista - desi nu stiu cui ii va folosi, dar se stie ca scrisul poate fi cathartic si cum ma incearca diverse dubii in ultima vreme, zic sa o fac fie si doar pentru mine. Am recitit postarea scrisa acum fix 10 ani, inainte de a pleca la aeroport. Am recunoscut si mi-am amintit toate senzatiile, gandurile, sperantele. Multe au prins viata, s-au materializat, altele au fost abandonate sau amanate. Au trecut 10 ani de cand mi-am schimbat viata si iata, acum, dupa 10 ani, viata m-a schimbat pe mine.

Am plecat o fata inca inocenta, rasfatata, dependenta fie de parinti, fie de un partener, chiar neajutorata si naiva. In momentele mele mai dificile, cand ma intreb de ce naiba viata m-a trimis in Germania, ma gandesc ca aveam nevoie de multe lectii, oameni si evenimente ca sa ma transform, sa devin cea care sunt azi - puternica si independenta (sau cel putin asa imi place sa cred). N-a fost si nu este usor, n-am sa mint. Dar adevarul este ca nu as fi fost cum sunt acum, daca ramaneam in Romania si nu aveam parte de provocarile oferite de emigrarea intr-o tara straina, a carei limba nu o vorbeam, fara familie si fara prieteni. Nu prea mai cred in destin, ci mai degraba in action & reaction, dar am perioade in care inca mai caut un sens in povestea asta. Poate ca asta facem toata viata, cu totii?

N-am mai scris demult si multe s-au intamplat de cand am abandonat acest loc. Ajunsese atat de diferit de ceea ce-mi imaginam ca va fi atunci cand am inceput.

Neamtul a iesit din viata mea dupa aproape un an. N-am avut nicio sansa. Asta e problema relatiilor la distanta care incep pe net. Te indragostesti de o imagine, de ceea ce-ti arata cealalta persoana, de ce vrei tu sa vezi si ignori toate acele red flags pe care le-ai baga mai mult in seama in viata reala. N-am facut fata niciunul socului cultural, diferentelor de mentalitate pentru care nu eram pregatiti emotional. Acum, dupa atatia ani, in care am cunoscut atatia oameni, am vizitat atatea locuri, au auzit atatea povesti, tind sa cred ca nu-s deloc pe aceeasi pagina cu nemtii. Sau poate n-am intalnit eu pe cine trebuie ;)

Despre munca nu prea am povestit pe blog. Am fost foarte norocoasa in privinta asta, trebuie sa recunosc. De la un prim interviu, dupa doar 3 luni de la mutare, am obtinut un job intr-o corporatie americana, intr-o industrie care n-o sa dispara niciodata. Acolo mi-am facut primii prieteni, am castigat bine, motive suficiente sa raman in Germania si dupa ce am incheiat povestea cu neamtul - principalul motiv pentru care ma aflam aici. M-am mutat in alt oras, intr-un apartament pe care a trebuit sa-l administrez si gospodaresc singura, de la utilitati pana la mobila si decoratiuni. Nemtii iti inchiriaza doar peretii, de restul se ocupa chiriasii. Mutarea nu este usoara si deloc ieftina. Dar face bine la moral si dupa mai multe, devine mai usor. Apropo, stiati ca mutarea este in top 5 al celor mai stresante evenimente din viata unui om?

Viata sociala a explodat in primii ani, cand mi-am facut mai multi prieteni decat am avut vreodata in Romania. Mi-am trait anii 30 cum mi-am imaginat ca vor fi anii 20: iesind aproape zilnic, calatorind cat de des aveam ocazia, dormind putin, muncind mult, traind viata la max. "I'll sleep when I'm dead" le spuneam parintilor ingrijorati, ca de obicei. Asa am devenit foarte organizata, cu agenda la zi, pentru ca in Germania toate planurile se fac cu mult timp inainte - chiar luni! Nu exista spontaneitate, nu poti sa suni sambata dimineata si sa propui ceva pentru sambata seara - decat cu foarte rare exceptii si nu cu nemti. Mi-a luat ceva timp sa ma adaptez si sa accept acest mod de viata, care are si avantaje. Rar se intampla sa primesti o anulare, iar daca intampla, nu primesti si nu ceri nicio explicatie. In general, se mizeaza pe bun simt si incredere. O vreme, treaba asta imi suna a nepasare, obisnuita fiind cu atitudinea romaneasca in care pui intrebari, ceri explicatii sau esti nevoit sa vii cu scuze mai mult sau mai putin inventate.

Mi-am facut prieteni de toate natiile, prilej cu care am invatat multe obiceiuri, culturi si am aflat despre multe locuri noi pe care imi doresc sa le vad intr-o buna zi. In general, as spune ca experienta emigrarii apropie oamenii, chiar si pe cei care n-au prea mare lucru in comun. Uneori relatiile tin in timp, altele sunt de convenienta si se incheie odata cu o schimbare importanta - un job nou, mutarea in alt oras, gasirea unui partener, aparitia copiilor. Am avut surprize si placute si neplacute de la oameni pentru ca si viata e la fel, cu momente placute si mai putin placute. Am invatat sa nu fac o drama din aceste intamplari si sa merg mai departe, fara sa ma uit inapoi, luand totul ca pe o experienta sau o lectie.

De cand cu pandemia, am lasat-o mai moale cu iesirile si petrecerile, pentru ca mai toti prietenii mei au urmat cursul cel mai firesc al vietii si si-au intemeiat familii. Daca in viata sociala si cea profesionala am avut noroc, nu pot spune acelasi lucru despre capitolul amoros, iar familie nu mi-am dorit niciodata cu tot dinadinsul. Asa ca mi-am gasit activitati si hobbyuri care sa-mi umple timpul si sa-mi mentina tonusul la cote inalte. Fac yoga, meditez, alerg, urmez diverse cursuri online, invat limbi straine (in afara de germana, spaniola, italiana, franceza, rusa si de la anul portugheza), citesc (65 de carti in 2021), urc pe munte, fac tururi cu bicicleta prin paduri, pe campuri, pe maluri de rau sau plimbari zilnice in natura de care am devenit aproape dependenta. Cu prietenii sau singura, indiferent ca-i soare sau nu, iarna sau vara. In 10 ani de cand locuiesc aici, am adoptat complet zicala (sa fie a neamtului?) "Nu exista vreme proasta, ci doar haine nepotrivite".

Apropo de pandemie, fix inainte de lockdown-ul din martie 2020,  mi-am primit cetatenia germana, un moment foarte emotionant pentru mine. Am inceput acest demers cu aproape un an inainte, cand planuiam sa ma mut in Franta si a fost un proiect prioritar, in primul rand pentru pasaportul german care faciliteaza calatoriile in afara Europei. Iar anul trecut am si votat pentru prima data, la alegerile legislative. Recunosc ca este un pas de care ma simt mandra, in primul rand pentru ca m-am descurcat singura in binecunoscutul hatis al birocratiei germane, iar la final m-am si imprietenit cu functionarul care s-a ocupat de dosarul meu. 

Desigur ca raman romanca pana-n maduva oaselor si o voi recunoaste oricand sus si tare, dar locuind aici de atata timp, multe obiceiuri, reactii, atitudini si mentalitatea s-au schimbat si adaptat la tara mea adoptiva. 

Cu ce m-am obsinuit: 

  • numarul de zile de concediu de minimum 30 (la primul job aveam chiar 34). De ziua mea, pana la pandemie, am avut ca traditie sa calatoresc. Nu mai concep sa muncesc de ziua mea, ii las pe altii;
  • programul mijloacelor de transport in comun. Da, DB nu este foarte reliable, trenurile au deseori intarzieri si anulari, insa MVV sta bine si poti sa-ti faci planuri fara teama ca intarzii - pentru nemti, si nu numai, intarzierea este considerata un mare semn de lipsa de respect. Recunosc ca mi-a luat ceva timp sa devin punctuala si inca o mai dau in bara uneori;
  • sa reciclez - reciclarea este sfanta aici si am tonete speciale pentru fiecare tip de gunoi: menajer, bio, plastic, sticle, hartie, haine sau incaltari. De asemenea, am redus cat de mult posibil consumul de plastic, cumpar produse regionale si fac in asa fel incat sa arunc cat mai putina mancare;
  • mersul pe jos si cu bicicleta au devenit cea mai des folosita modalitate de a ma deplasa, chiar si la cumparaturi daca nu urmeaza sa iau ceva greu sau voluminos. Nemtii chiar sunt preocupati de salvarea mediului inconjurator, iar aceasta este una dintre cauzele care ma preocupa in mod deosebit. Plimbarile zilnice in natura m-au facut sa ma indragostesc de ea, sa vreau sa o protejez si sa o apreciez. Nu cred ca as mai putea trai in zone complet betonate;
  • 4 anotimpuri, fiecare asa cum scrie la carte, cu primavara haotica, vara calduta si ploioasa, toamna aurie si iarna gri intunecata. Imi place fiecare anotimp, fix asa cum este. Un obicei tipic al nemtilor este sa se planga vesnic de vreme: ori e prea cald, ori e prea frig;
  • platitul separat - cu asta chiar am avut de-a face o vreme, mai ales cand ieseam la intalniri. Si intre prieteni se practica, foarte foarte rar am avut parte de "cinste". Cu cativa prieteni am reusit totusi sa implementez aceasta practica, dar tot mai rar decat imi amintesc sa fi fost in tara;
  • duminca este totul inchis - doar in Bavaria, daca nu ma insel. Mi-a luat ceva timp sa ma acomodez, dar anii au trecut si acum mi se pare nefiresc sa vad magazine deschise duminica sau de sarbatori. Pana la urma, toti avem familii sau nevoie de odihna, iar duminica ar trebui sa fie o zi de relaxare pentru toata lumea, indiferent de meserie;
  • chiria - in zona Munchen este cea mai ridicata din toata Germania, reprezentand una sau chiar doua treimi din salariu! 
  • asigurari - m-am luat dupa ei si acum sunt asigurata pana-n dinti :) Nemtii sunt mari amatori de asigurari, au cate una pentru fiecare caz. In timp, am ajuns la concluzia ca unele chiar isi au rostul;
  • mancare semipreparata sau congelata ori cumparata de-a gata in vizite - ei bine, asta a fost un soc pentru mine, obisnuita fiind cu robotitul timp de o zi intreaga sau chiar mai multe in asteptarea musafirilor. Evident, in timp, am ajuns la concluzia ca este o practica foarte... practica! Adio robotitului care te stoarce de orice putere de a te mai bucura de oaspeti;
  • sa jonglez cu limbile straine - nu degeaba m-am apucat sa invat alte limbi straine ori sa le imbunatatesc pe cele cunoscute deja. Ma invart intr-un mediu international, iar o limba comuna oricat de stalcita ar fi apropie oamenii. 

Deocamdata atat, dar cum imi mai vine ceva in minte, promit sa revin. Acum mi-am dat seama ca as putea sa scriu un articol despre lucrurile, obiceiurile cu care NU m-am obisnuit. Pana una alta, te invit sa-mi scrii in comentarii ce ai vrea sa mai stii despre cum este viata in Germania.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La munca in Germania (1)

3, 2, 1

Bebelusul meu, emigrarea (sau 9 luni de Germania)