Punct. Si de la capat...

Da, stiu ca v-am obisnuit sa scriu aici o data la doua saptamani, ajungand astfel sa strang o multime de  povesti, impresii, ganduri si apoi sa fac o salata de postare :) In ultima vreme insa, mai precis de cand m-am angajat, parca nu mai am timp de nimic! Plec de dimineata, ajung obosita, ma culc tarziu... numai de blog nu-mi arde :( Insa ma gandesc la voi - prietenii, cititorii si abonatii mei, la cate chestii am de povestit, si ma mustra constiinta ca intr-o luna de zile n-am reusit sa ma mobilizez, desi deseori imi notez subiecte pe marginea carora as putea sa scriu aproape zilnic. Asa ca profit de o dupa-amiaza linistita si putin innorata ca sa ma pun pe povestit. Daca tot am inceput cu serviciul, zic sa va povestesc cum sta treaba aici. Inainte de toate insa, va previn ca poze related  la el n-am pentru ca, din motive de securitate, nu e voie sa faci poze in sediu, inclusiv in curte. Asa ca sper sa nu va pierdeti rabdarea si sa cititi pana la final tot pomelnicul de ...

Iar am luat o pauza de doua saptamani, timp in care s-au adunat o multime de povestit. In primul rand, am implinit 3 luni pe taram german si deja am prins radacini. Am mai spus-o si-n alte dati, o mai spun si acum: aici e locul meu si nu in alta parte. Noi 2 , in casa luminoasa, in suburbia linistita si plina de verdeata, plini de sperante si planuri, care incep sa prinda contur odata cu 1 meu job! Da, dom'le, am reusit!!! De la primul interviu, fara sute de CV-uri trimise, fara nicio recomandare si pe un salariu compatibil cu experienta mea si cu fisa postului. Povesteam in postarea anterioara ca in urma interviului la o firma de HR, CV-ul meu a ajuns la doua companii, dintre care cea din Freising m-a invitat la o discutie saptamana trecuta. Este vorba despre un producator si distribuitor american de semiconductoare, un domeniu complet nou pentru mine, insa acelasi in care neamtul lucreaza de mai bine de 10 ani. Cu ceva emotii, dar cu un optimism care ma mira si pe mi...