duminică, 29 ianuarie 2012

O luna de Germania

Si a trecut prima luna! Mi-aduc aminte cum numaram lunile, saptamanile, zilele pana la plecarea din tara, iar acum numar lunile de cand am plecat si n-am nici cea mai mica indoiala ca am facut cea mai buna alegere. Adevarul este ca nu simt ca a trecut doar o luna pentru ca, in ciuda tuturor noutatilor si diferentelor pe care le observ destul de des, ma bucur ca sunt aici.

Asa ca astazi sarbatoresc o luna de cand:
  • locuiesc intr-un colt de lume linistit, curat si civilizat, unde oamenii ma saluta si-mi zambesc pe strada:

  • in fiecare dimineata ies pe balcon si ma bucur de natura;
  • fac baie si privesc cerul din cada;
  • pot sa umblu desculta si sa stau doar in tricou, chiar daca afara sunt -10 grade;
  • spal vasele si admir un apus de soare colorat:
  • sortez gunoiul in plastic, hartie, menajer, organic. La supermarket, la returnarea a 10 sticle de plastic si 2 lazi de bere in dispozitive speciale pentru reciclare am primit un bon de 8 eur ;)
  • trag cu urechea la exercitiile de pian ale vecinului de dedesubt. Chiar in acest moment, aud acorduri din Adele...
  • privesc traficul lejer si organizat si nu-mi mai este teama sa conduc;
  • in fiecare week-end fac plimbari care imi umplu sufletul de frumos si bucurie:
  • in fiecare dimineata ma trezesc indragostita :)
Acum sa nu credeti ca totul este lapte si miere, iar cainii umbla cu covrigi in coada! Ma rog, vorba vine cainii umbla, pentru ca in afara de o pisica grasa si lenesa, nu am vazut niciun animal fara stapan ;) De exemplu, ca sa ating putin si partea practica a acestui blog, o sa povestesc pe scurt cu ce ma confrunt zilele acestea. Spuneam intr-o postare anterioara ca abia astept sa ma inscriu la cursurile de integrare, ca sa invat limba. Pentru ca adevarul este ca fara sa cunosti limba germana, sansele de a-ti gasi un serviciu sunt mici. Asa ca am contactat un institut care organizeaza astfel de cursuri si i-am rugat sa ma asiste in procedura de aplicare. Foarte amabili si prompti mi-au explicat ca am doua alternative:
  1. fie platesc cursurile integral, adica 300 eur pe modul (un curs are 6 module de limba plus unul de orientare, unde invatam despre istoria, politica si cultura germana),
  2. fie le aduc un document numit Freizügigkeitsbescheinigung (un fel de permis de sedere, care trebuie sa fie unbefristet, adica nelimitat)  in baza caruia obtin o finantare de la BAMF (Oficiul pentru Emigranti), astfel incat ajung sa platesc doar 100 eur pe modul.
Ei, ca sa obtin acest Freizügigkeitsbescheinigung am nevoie de permisul de munca pe care il obtin de la Arbeitsamt. Ca sa obtin acest permis de munca trebuie sa le aduc dovada ca am un job sau o oferta concreta de job, insa pentru asta trebuie sa stiu limba! Deci am ajuns de unde am plecat si pana si Sven a admis ca totul este complicat, stupid si nedrept. La inceputul acestui an s-a dat o lege conform careia cei cu studii superioare sunt scutiti de aceasta conditie. Stiam inca din tara si am fost atat de fericita si optimista cand am aflat ca urmeaza sa intre in vigoare chiar din ianuarie 2012. Asa ca vineri dis-de-dimineata ne-am infiintat la Landratsamt ca sa obtinem acest Freizügigkeitsbescheinigung dupa noua lege, adica fara sa am o oferta de job concreta din partea unui angajator si fara sa-mi fi facut un Gewerbe (adica un PFA care le demonstreaza lor ca muncesti si deci nu astepti ajutor financiar din partea statului german). 

Se pare ca cei de la Landratsamt habar nu aveau de aceasta modificare, insa s-au convins ca avem dreptate cand Sven le-a aratat textul de lege unde scria negru pe alb. Oricum, tipa de acolo a fost foarte deschisa, politicoasa si intelegatoare si ne-a explicat ce acte si dovezi avem de adus. Asa ca acum pregatim un dosar care speram sa-mi aduca acest  atat de necesar Freizügigkeitsbescheinigung. Saptamana viitoare ar trebui sa fie gata.

N-am vrut ca aceasta postare sa fie o lauda continua, pentru ca adevarul este ca nimic nu-i usor; nici aici, nici in alt colt de lume si nici macar in tara natala. Inceputurile au farmecul lor, insa aduc cu ele si destule framantari, frustrari sau temeri. Pentru mine insa ceea ce conteaza pana la urma este ce anume predomina, nuanta pozitiva pe care reusesc sa o extrag din aceste experiente si cum ma transforma acestea. Nu am de unde sa stiu ce va fi peste doua luni, peste sase luni sau peste un an, insa imi doresc sa am intelepciunea de a face alegeri inspirate si adaptate noii mele situatii, fara sa ma raportez la gura si mentalitatea lumii pe care am lasat-o in urma.

Mai mult decat orice insa imi doresc La multi ani in Germania!!!!


vineri, 20 ianuarie 2012

La cinema, ca vitelul la poarta noua

Gata cu vremea frumoasa :( De ieri dimineata vremea s-a stricat complet: vantul suiera teribil, ploua-ninge-ploua-sta, nori grei fug pe cer ca nebunii, acum ninge ca-n povesti... in concluzie o vreme numai buna de stat in casa la caldurica si de citit tot felul de forumuri si site-uri cu informatii despre - ce altceva decat - integrare! Of, mai usor ma integrez in absolut decat in Germania... Legile difera de la land la land, toate institutiile care au de-a face cu strainii au paginile scrise in germana (!!!), telefoanele de la hot-line suna ocupat sau intra robotul, la mailuri nu raspund sau daca raspund, scriu in germana desi eu le-am scris in engleza!!

In mod cert, daca nu cunosti limba sau nu ai pe cineva care sa o cunoasca nu bine, ci foarte bine, situatia este cam nasoala! Eu cel putin ma simt impotmolita si debusolata, imi vine sa intreb in stanga si-n dreapta de 100 de ori acelasi lucru, doar doar oi primi un raspuns cert, insa fiecare zice altceva! Eh, sper sa ma dumiresc inainte sa ma ridice pe sus careva ;)

Acum ca m-am racorit putin, sa revin la ce voiam sa spun cand am inceput sa scriu si anume cum a fost prima data la cinema aici. Probabil toate lumea stie ca, la fel ca in multe tari, in Germania toate filmele sunt dublate, fie la cinema, fie la TV. Mai sunt si cinematografe cu subtitrari in engleza, insa cel la care am mers noi marti in Haar nu este unul dintre ele. Inainte sa intram, am dat o raita printr-un magazin turcesc si am ochit o multime de bunatati turcesti, sarbesti, grecesti etc.: branzeturi, condimente, dulciuri, seminte prajite, varza murata, malai, naut, linte si...rahat! Vreau sa fac un salam de biscuiti, ca domnul meu habar n-are ce-i ala :))

Marturisesc ca initial nu m-a atras ideea sa merg la filmul asta - The Girl with the Dragon Tatoo, aici tradus ca Verblendung = orbitor, care-ti ia ochii, un fel de "Pe deasupra-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul" (asta am inteles eu din explicatiile prietenilor). Ma gandeam ca nici nu-i genul meu de film, ca ce o sa inteleg eu din el etc. Ei bine, inca o data am realizat ca e minunat sa-ti depasesti astfel de bariere mentale si sa te lasi surprins in mod placut de viata, de oameni sau de evenimente. 


Datele problemei: filmul dureaza 158 de minute (adica aproape 3 ore!), nivelul meu de germana este de incepator (cu indulgenta) si nici n-am putut sa ma afund intr-o caldarusa de popcorn (din motive de dieta, v-am mai spus). Cu toate astea, nu pot spune ca m-am plictisit, pentru ca si fara sa inteleg mare lucru din dialoguri,  filmul chiar mi s-a parut bun! La un moment dat insa, m-am oprit din pus intrebari (Ce-a zis acum? Cum se traduce asta? De ce rade lumea in sala? etc.) si m-am concentrat asupra topicii, care uneori mi se pare imposibil de inteles, avand in vedere ca nemtii astia folosesc de multe ori cuvinte de umplutura, numai pentru ca suna bine si care nu pot fi traduse separat. Ah, ce minune ar fi fost ca dupa 3 ore intense sa pot vorbi fluent germana! :)))

Ok, trebuie sa admit ca am iesit din sala hotarata sa vad originalul suedez din 2009 (il am pe comp, dar nu m-a atras pana acum) sau sa citesc cartea (am primul volum din seria Millenium, dar l-am lasat la Bucuresti), nu de alta, dar nu vreau sa zic ca m-am dus bou si m-am intors vaca de la cinema :) Una peste alta insa, a fost o seara faina, o provocare sa-mi testez cunostintele de germana si o ocazie sa socializez cu prietenii lui Sven. Asa ca la urmatoarea invitatie cu siguranta voi raspunde: Ja, naturlich ;)  


marți, 17 ianuarie 2012

O plimbare la Erding

Incepand de saptamana trecuta, vremea s-a schimbat si cel mai important e ca s-a schimbat in bine! Fiecare zi este insorita si chiar daca afara este ger, iarna pare mai usor de indurat. Totusi, mi se pare ca timpul zboara atat de repede! Nu-mi vine sa cred ca au trecut aproape trei saptamani, pentru ca am senzatia ca-s aici de mult mai mult timp. M-am acomodat mai repede decat ma asteptam si in acelasi timp imi place sa descopar lumea din jurul meu.

Astfel, duminica trecuta, am profitat de soarele care ne chema afara si, dupa un mic dejun prelungit, am sarit in masina si ne-am dus sa vizitam orasul Erding, aflat la vreo 20-25 km de noi. Erding este un orasel cochet care mi-a adus aminte de Sibiu si dupa ce vedeti pozele o sa intelegeti de ce. 



Beraria Erding cu o lunga traditie aici:


Am fost surprinsa sa constat cat de amabili sunt soferii: faceam poze eu pe un trotuar, el pe celalalt, iar masinile opreau, asteptand sa terminam de pozat!!! Nimeni nu claxona, nimeni nu se enerva si drept sa spun de cand sunt aici n-am vazut si n-am auzit claxoane, scandaluri si nervi la volan. Ce sa mai zic de sirene?! De fapt, totul pare idilic aici, desi sunt convinsa ca viata nu este atat de usoara precum pare. Insa sentimentul acesta de pace imi da un optimism nemaipomenit!



Mi-a placut la nebunie orasul si sincera sa fiu, parca mai mult mi-ar placea sa lucrez aici decat in Munchen. E drept ca nu am vizitat complet nici Munchen-ul, nici Erding-ul, am mers doar prin centru, insa daca ar fi sa ma iau dupa senzatia pe care am incercat-o in momentul in care am intrat in oras si apoi cand m-am plimbat pe strazile sale oarecum pustii, Erding mi-a parut mai apropiat de sufletul meu. Nu stiu daca de vina este Bucurestiul care m-a dezamagit de multe ori cu mizeria si agitatia specifica unei capitale, daca este vorba despre izbitoarea asemanare a Erding-ului cu Sibiul pe care l-am indragit nespus desi am fost acolo numai in trecere pret de un week-end, daca m-au impresionat linistea, curatenia si cafenelele cu prajituri delicioase in ferestre ori poate doar am imbatranit si nu mai caut forfota si nebunie, ci liniste, pace si relaxare... 


O catedrala imensa pe care nu aveam cum s-o surprind intr-o poza.



Un magazin de delicatese din ciocolata care mi-a placut tare mult si pe care trebuie sa-l vizitez dupa ce mai dau jos din kilele acumulate de sarbatori :(


O imagine tipica nemtilor: recipiente pentru bere cate vezi cu ochii! :)


M-am amuzat teribil sa vad cum nemtilor putin le pasa de gerul napraznic si isi savureaza vinul fiert, cafeaua sau ceaiul direct pe terasele cafenelelor, care sunt in continuare deschise. Eu doar m-am prefacut ca intru in rand cu ei, pentru ca de fapt eram inghetata bocna :))


Singurul minus pe care l-am gasit Erding-ului a fost ca, in afara de cafenele, puburi si restaurante, toate magazinele erau inchise, pentru ca asta e legea in Germania. Dupa o saptamana de munca intensa (si deja stim cu totiii ca aici se munceste la modul cel mai serios), omul trebuie sa se duca la biserica sau sa stea cu familia. N-are ce sa caute la cumparaturi :)) Asa ca doar am suspinat pe la ferestrele DM-ului si Muller-ului si mi-am promis sa revin in timpul saptamanii.

Si voi reveni cu siguranta, inclusiv cu o postare-sequel, pentru ca poate cea mai tare chestie legata de Erding este faptul ca aici se gasesc cele mai mari terme din Europa, yay!!! Sauna, SPA, piscina, toate se gasesc aici, asa ca planuim curand o seara de neuitat! Daca vreti mai multe info, intrati pe site-ul lor AICI si cine stie, poate dati o fuga ;)

miercuri, 11 ianuarie 2012

13 zile nemtesti

Sunt aici de fix 13 zile, insa pana acum nu m-am urnit sa scriu, desi aproape in fiecare zi ma minunez cand de una, cand alta si ma gandesc ca "uite, ar fi fain sa scriu despre asta pe blog, sigur s-ar amuza sau i-ar interesa si pe altii". Marturisesc insa ca de cand am venit savurez la max fiecare minut, fiecare traire, fiecare gust sau miros, fiecare peisaj sau descoperire, astfel incat nu simt nevoia sa vorbesc sau sa scriu. Pana la urma, minunile se traiesc, nu se vorbesc ;) 

Am plecat din tara pe 29 decembrie, cu 4 bagaje grele (2 la cala si 2 de mana) in care m-am straduit sa ingramadesc cat mai multe lucruri, inclusiv... sarmale, cozonac si icre pentru neamtul meu :)) Nu va spun ce aventuri am avut la aeroport! Unul dintre geamantane (cel extra fata de cel de la cala, inclus in pretul biletului) depasea limita admisa si ma puneau sa platesc dublu fata de cat trebuia (adica 100 in loc de 50 eur). Slava Domnului ca am dat de oameni intelegatori si cred ca si eu am un fel de a vorbi cu oamenii uneori de-a dreptul irezistibil :)) Asa ca m-au lasat asa, "dar doar de data asta!" 

Urmatorul hop a fost la scanner, unde aveam icrele intr-un borcan de sticla care nu mai incapuse in bagajul de cala (sincera sa fiu, nu mai incapea nici macar un ac in ele, atat de burdusite erau!) si un hard disc extern plin cu filme si seriale, ca in DE nu ai voie cu torenti si alte alea si n-am chef sa ma trezesc cu Polizeii la usa! Ce sa va spun, HDD-ul a trecut neobservat, insa sarmalele si icrele au fost motive serioase de ras si facut mistouri ca deh, romanul nu se dezminte si cara cu el pe unde se duce vestitele specialitati romanesti :) Apropo de asta, cand am aterizat si lumea din avion a inceput sa-si dea jos bagajele din rafturile de sus, m-a izbit un miros teribil de usturoi, pasamite de la carnati si alte "porcarii" de sezon :))

Dupa ce am trecut de toate verificarile si dupa ultimul pa pa fluturat spre ai mei, m-am indreptat spre poarta de imbarcare si ajunsa acolo m-am asezat pe un scaun, obosita de stresul prin care trecusem, de rucsacul greu din spate, de poseta plina pana la refuz de nu mai puteam nici s-o inchid, dar mai ales de emotii. Cum stateam eu asa si priveam in zare spre avionul care urma sa ma duca spre noua mea viata, am simtit ca ma podideste plansul! Eram fericita si entuziasmata ca plec, nerabdatoare sa ajung la EL, insa tensiunea din ultimele zile, emotiile primului drum cu avionul de una singura si mai ales necunoscutul spre care ma indreptam, toate s-au acumulat si descarcat in cateva lacrimi pe care m-am silit sa mi le retin totusi, ca nu se cuvenea :))) 

Drumul mi s-a parut prea lung pentru nerabdarea mea, asta avand in vedere si oprirea de la Sibiu, care s-a prelungit din cauza anularii unui zbor Lufthansa. Cu aceasta ocazie avionul s-a umplut complet, ca la plecare nu cred ca eram mai mult de 10 persoane!

Din fericire, aeroportul din Munchen nu este foarte mare, asa ca imediat ce am trecut de controlul actelor l-am zarit pe Sven care ma astepta nerabdator, ceea ce m-a linistit instantaneu. Am asteptat destul de mult ca bagajele sa fie puse pe banda rulanta, insa am fost norocoasa ca valizele mele sa fie printre primele, yay! Imediat ce am reusit sa ma misc cu toate bagajele am pornit-o spre EL, avand grija sa scot la indemana crenguta de vasc luata din piata de la Bucuresti, sub care ne-am sarutat si imbratisat ca in povesti :)

Vremea era ok, cam frig, insa ma bucuram ca nu e zapada. In scurt timp am ajuns acasa, unde m-a cuprins o miraculoasa liniste ca sunt in siguranta si pe drumul cel bun. Zilele care au urmat au fost linistite ca activitati, avand in vedere vremea urata care ne limiteaza optiunile, insa foarte bogate in traire si simtire. Cred ca in fiecare zi gasesc motive de uimire, de admiratie si de respect pentru tara asta. O sa detaliez asta in alte postari, ca si-asa m-am lungit acum. 

La inceput, marturisesc ca ma simteam pierduta-n spatiu si eram ametita de noutati. Ca sa nu mai spun ca inca nu-mi venea sa cred ca asta e noua mea casa! Cu timpul insa am facut cunostinta cu zona in care locuiesc, cu magazinele din jur, cu unele obiceiuri si cred ca deja m-am obisnuit. Iata si cateva poze facute pe 31 decembrie, cand am mers in recunoastere pe aici:



Deocamdata imi place tot si nu-mi lipseste nimic din tara. Singurul lucru care nu-mi place in mod deosebit este vremea. Nu am pomenit asa vreme de cand ma stiu! Schimbatoare rau de tot: cand ploua, cand ninge, cand e soare, cand e un vant turbat si asta in aceeasi zi! Foarte foarte ciudata, dar ma obisnuiesc si cu asta ;) 

Astazi am facut primul pas spre intrarea in normalitate si am considerat ca e o zi speciala, pe care merita sa o marchez cumva, de aceea m-am decis sa scriu. Cum ar zice romanul, m-am anmelduit! Corect spus, este vorba despre Anmeldung (domiciliu), care se inregistreaza la Rathaus (primarie). Si ca un semn ca totul o sa fie bine, am avut parte de o vreme superba: un soare puternic ne-a invadat dis-de-dimineata si nici frig nu a fost.

Urmatorul pas este sa ma inscriu la cursurile de integrare, iar acum astept niste raspunsuri din diferite parti, ca sa fie totul ok. O sa scriu si despre asta, poate vor fi informatii utile.

Cam asta este... Pana revin, pun si cateva poze (facute azi, ca am profitat din plin de soare) cu imaginile cu care ma rasfat zi de zi cand privesc pe geam:





La buna recitire, cu vesti bune! ;)